in vizita la neamuri

şi pentru că nu-l mai vizitasem demult, m-am hotărât aşa dintr-o dată, la mijloc de august.
cum la neamuri nu e frumos să mergi cu mâna goală, am luat nişte prieteni.
am lăsat pe Titirica pe drumul de pe valea Arpaşului, cu tot cu casetele cu Pasărea Colibri, să nu se plictisească prea tare şi am servit-o la bocanc spre Cabana Turnuri.

cabana aceeaşi. cabanierul altu

aveam în plan să mergem pe Muchia Tărâţa, nu mai fusesem niciodată, iar cabanierul a cam strâmbat din nas când i-am pomenit de poteca de pe harta. fapt pentru care am luat direcţia crestei şi dăi. cică Pârâul Custurii îi zice.
nici prea prea, nici foarte foarte foarte, în schimb plin de afine. plin.

la Podragu multă pantofăreală. prea multă. şi o grămadă de străini. şi ceaţă. am stat doar să băgăm ceva la maţ.
în şa ajungem un grup de nemţi. ne întrebam dacă vor şi ei la refugiu la Viştea. când vedem că pleacă după noi, ne convingem.
mergem destul de repede. pe crestă numa ceaţă. nemţii după noi ca în al doilea război mondial. lume ca la balamuc. cel puţin 70 e oameni de la Podragu la Viştea. se spărsese conducta.
Emi vrea să doarmă în refugiu şi ne zoreşte să nu ne prindă nemţii. iese băşcălie.
rămân în urmă cu Duracel şi cu Eliza. aş vrea şi eu în refugiu dar aşa mă dor picioarele...
până să ajungem pe Viştea se lasă ceaţa.
Eliza pune mâinile în şold şi se uită în zare. probabil după barză. după domnul Barză.
deşi în plan era trecută dimineaţa, revenim şi ne hotărâm să facem vizita acu, seara, la asfinţit.
înţolit cu două drapele noi, ne aşteaptă. trimite ceaţa jos de tot şi linişteşte marea de nori după care se aliniază cu noi la poză.

nu ne mai batem capu cu locurile din refugiu. oricum avem corturi la noi. dar... după 12 ore de mers, parcă ar bună şi o minune de asta.
lângă refugiu vreo 10 corturi.
bag totuşi capu înauntru şi văz chiar 5 locuri libere. aşa da recompensă.
mai mâncăm ceva, mai bem şi o ultimă doză de bere şi o gură de palincă şi ne bagăm la somn.
aşa noapte agitată, mai rar. parcă am dormit cu ochii deschişi.
râd când mă gândesc că o fi de la culori.

a doua zi pe Valea Viştei găsim un bolovan de cocoţat şi de tras în poză

până în Viştişoara ne-au intrat picioarele în cur.
la drum dă norocu peste noi şi ne scoate în cale un tânăr omenos care mă plimbă cu maşina lui până la Titirica mea. 10 km scutiţi. să-i dea Dumnezeu sănătate că a avut milă de picioarele mele.
în total cică 3278 m numa de urcat. zice jipiesu.
Făgăraşu tot Făgăraş. până la 12-13 senin, dupe aia umbli numa prin ceaţă. e bine şi atât.

p.s. aşa telegrafiat nu cred că am mai scris niciodată. eram bun la PTTR :)))

Valea Gălbinele

ar fi fost o idee ca traseul de regularitate al unui concurs de anu asta să fi fost pe aici; Valea Gălbinele - Brâna Coştilei - Valea Albă.
dar cum socoteala de acasă... nu e aceeaşi cu cea de pe vale, s-a renunţat la idee.
motive? muuult, muuuuuuuuult morcov, pe care unii concurenţi sau concurente nu l-ar fi suportat. (la partea cu concurentele nu sunt chiar aşa sigur :P)
după carte, Valea Galbinele nu prezintă prea mari dificultăţi, doar vreo două săritori ce "se ocolesc elementar prin stânga". elementar probabil daca ai la tine ce-ţi trebe (coardă, ham...etc). daca n-ai, ocoleşti, tot prin stânga, dar prin strângere de buci.
hai că prima merge pe o faţă înierbată până sus la copaci şi de acolo la dreapta înapoi în vale. dar a doua e ceva căţărare la liber unde dacă nu eşti atent nu prea cazi pe moale.

ia şi te întinde

trage de tine

cine a facut cap un optar, bucata asta e doar zâmbet

acu 15 ani când ai mai fost tu pe aici parca nu era aşa dificil :P

noroc că între timp ţi-ai trecut pe nume un ajutor de nădejde.

foto de mai sus demostrează că Dosena nu mai e ce era odată. să ajungi să te tragă nevasta de rucsac la o săritoare ce nu e trecută nici măcar în carte... nu ştiu ce să mai spun :))

gata şi cu Galbinele. după strunga din vârf, sau mai bine spus de la capătul văii, urmează o coborâre scurtă şi apoi Valea Scoruşului. abordare prin dreapta ei până ajungi la poteca f vizibilă a Brânei Coştilei.

pauză de înfulecat ceva

bine măcar că nu am ştiut ce urmează, că nu cred că mai intra mâncarea în mine :P
prima parte din brână a fost mai mult decât ok. poteca era întradevăr cam acoperită de vegetaţie, semn că oamenii normali nu prea au mai trecut pe acolo. ceva ceaţă a facut ca priveliştea să nu fie chiar aşa înspăimântătoare, dar când s-a ridicat....auuuuuu!!!
morcov. muuuult morcov!!!

de deasupra de săritoarea de pe Valea Albă

vedeţi brâul ala verde de se îngustează? aia e ! Brâna Coştilei !!! nu ma mai duc niciodată pe acolo :))

Tyulenovo

după patru zile de "copt" în Deltă, înnăbuşit şi garnitură de ţânţari altoiţi şi infiniţi, am luat drumul Năvodariului unde cică era locul de întânlire pentru marea de anu ăsta.
La Năvodari dezolant, la Corbu garda de mediu cu ochii pe noi că e mare rezervaţie, aşa că ne-am retras la Bulgărica, la Tyulenovo, cam la 30 km de vamă.

plaja nu e deloc, stâncile fiind la putere.

fapt pentru care apa e mai mult decât limpede, clară, transparentă ... etc.

exemplificăm câteva îndeltniciri practicate:

snorkeling

sărituri

căţărare

jacuzzi

înot sincron

holbat la lună

ar mai fi fost şi pescuitul de rapane, dormitu în grotă, aruncarea cu vulpea după ce nu-ţi cade bine pepenele dar din nefericire s-a voalat filmul în acele părţi.

nunta la olteni

Se facea că era vara lui 2003. Se cunoscuseră la facultate la Cluj. El moldovean autentic, de frunte chiar, ea olteancă de Băileşti nu se lăsa mai prejos. S-au văzut, s-au plăcut şi acu îi mânca rău să se ia.
Nunta la Băileşti. Aveam să aflu după ce ajungeam acolo care fuseseră motivele. Muuuuulte butoaie de vin roşu, un pic acruţ cât să nu ţi se facă greaţă după ce treceai de limita de 5l :P
Moldoveanu nostru merge mai înainte la locul faptei să dea şi el o mână de ajutor şi cu vreo săptămână înainte începe să sune acasă:
- Baaah! când veniţi?
- Stai bre că mai e o săptămână până la nuntă.
- Nu contează, io vă aştept.
Azi aşa, mâine aşa, la vreo marţi am cedat presiunii şi ne-am urcat în tren. Trei Doamne şi toţi trei.
Am făcut vreo 12 ore până la Craiova de unde ne-a luat ginerică cu o Dacie pe butelie. Nu e vreo metaforă, chiar aşa era. La ieşirea din Craiova şoferul s-a oprit să schimbe butelia de gaz din portbagaj care alimenta motorul.
De miercuri până sâmbătă ne-am adunat vreo opt moldoveni la pivniţa oltencei. Şi nu ne-am lăsat. Altceva nici nu aveam de făcut pentru că am mai zis, era un pic acruţ.
Nu ne-a deranjat nimeni, doar noi pe vecina miresei care a trăit tot timpul cu spaima că îi luăm iada şi o facem la proţap.
Sâmbătă se opreşte circulaţia pe strada miresei, se montează un cort cât toate zilele şi seara începe chelămbăul.
ne nimerim noi moldoveniai toţi pe o parte de masă iar pe partea ailaltă numa olteni.
şi cum era un pic acruţ, la un moment dat, Pedro îmbrăcat la frac cu papion şi tuns chel se apucă de un comesean:
- Auzi!? are rost să ne tăirm în cuţite pentru un pahar de vin?
ăla verde
- de ce mi-ai luat paharul de vin?
masa plină de pahare. mult prea multe şi la cât era de acruţ nu era greu să încurci borcanele pe acolo.
- pai... nu-mi dădui seama. pare rău.
îl mai lasă ceva timp în pace şi îl ia iar:
- Auzi!? noi sîntem moldoveni
- A! păi imi dădui seama după accent.
- Bun... vezi tu, la noi în moldova nu se poate nuntă fără bătaie.
olteanu verde la loc
- uite cum facem: noi sîntem opt moldoveni, mai cauţi şi tu şapte prieteni şi în juma de oră ne vedem în spatele cortului :))))
oltenu nu mai zice nimic. curcubeul aromelor skittles pe faţa lui. se ridică şi fuga la mireasă
- aaaa, moldovenii vor să mă bată
- care mah?
- aia de colo, şi arată spre noi.
i-a luat ceva timp miresii să-l liniştească pe bietul băiat şi să-l convingă că era doar o glumă proastă. nu s-a mai intors la masă.
am plecat de acolo marţea următoare.
legenda spune că am reuşit să bem în săptamâna aia mai mult vin decât s-a băut la nuntă şi că înainte să plecam mama miresei avea genunchii înroşiţi pentru că se rugase toată noaptea să nu mai stăm în preajma pivniţei.
real e că la un moment dat mireasa a fost întrebată de mamă-sa:
- bine mamă, beau, beau, dar de ce nu se îmbată nici unu?
bineînţeles că în săptămâna respectivă au fost mult mai multe contre moldoveano-olteneşti doar că pe unele nu mi le mai amintesc iar altele nu pot fi scrise aici.

P.S. aia care vă ştiţi că aţi fost acolo şi aveţi completări, nu ezitaţi să le amintiţi. asemenea momente nu trebe uitate :P

din nou in crai. pe nemarcatelea de data asta

daca căcaţii ar avea sentimente, începand de sambăta tracută aş fi ştiut şi eu ce le trece prin cap când îi bâzâie muştele.
caldură mare, insuportabilă pe alocuri, de unde şi transpiraţie pe măsură, iar ca anu asta nu am mai găsit atâtea muşte prin munţi niciodată. Zece ore cât a durat traseul am mers cu un zumzet în cap încat credeam ca-s la campionatul mondial de fotbal între miile de vuzuzele.
asta aşa, ca să întelegeţi de ce mi-a plăcut aşa mult tura asta.
am plecat aşadar din Braşov pe la 10 ş-un pic. drumul până la Plaiu Foii e la fel de găurit ca de obicei aşa că abia pe la 12 eram pe traseu.
hotărâsem, mai mult Lau decât eu, să încercăm să urcam în creastă pe Valea Ciorânguţa, iar dacă nu reuşim să trecem de săritoarea de la intrare, pe Valea Podurilor.
cald. mori de cald şi prin pădure, iar la un moment dat şi firul de apă dispare şi rămânem cu 5 l e apă pt. toată ziua. n-am crezut o clipă că nu o să ne ajungă.

înainte să ajungem pe Brâul de Mijloc am dat peste Iriiis, da, da...

la Termopile ne-am orprit să ne tragem sufletul şi să ne uitam după intrarea în Valea Podurilor. era destul de clară. prima dintre cele două săritori majore de pe vale e chiar la început, cum cobori de la Termopile si faci la dreapta.

saritoarea se poate ocoli uşor prin stânga ei printre jnepeni, ţinându-te bine :))

dar cum asta era doar varianta de rezervă, am lasat săritoarea în pace şi am plecat pe brâu către Valea Ciorânguţa. nu mai fusesem nici unul pe ea aşa că ştiam doar ce citisem. că la intrare e un grohotiş şi un bolovan prăvalit pe vale cu o "prispă" lângă el.

n-am mers prea mult şi am găsit şi valea cu grohotiş, bolovan şi "prispă", exact aşa cum scria la carte.
de departe nu părea greu să treci de bolovan. dar de aproape....
ar fi mers să zicem, să caţeri la liber vreo 4-5 m până despra lui însă tot în carte zicea că mai încolo, pe vale, mai e o săritoare, mult mai dificilă decat bolovanu şi atunci daca tre să te întorci... mai poţi oare să descaţeri pe lângă bolovan în siguranţă?
n-am vrut să aflam şi după ce Lau a mai încercat o variantă de ocolire prin stânga, am bagat coada între picioare şi ne-am întors către Valea Podurilor.
dar cuma atunci când te mâncă, tre să te scarpini, nu am mai continuat până la Termopile să luăm valea de la capăt şi am ochit două vâlcele care păreau că dau exact în valea noastră.
şi pentru că ne mânca rău de tot, am intrat pe ala din dreapta, care avea şi o săritoare de vreo 3 metri. am căţărat şi sus surpriză: ieşisem cu vreo 50 m mai sus de firu văii.
pe principiul "prost, prost dar hotărât" am dibuit noi un fel de potecă ce urca în continuare pe partea din dreapta a văii cu speranţa că la un moment dat se va intersecta cu firul văii.
bineînteles ca la un moment dat poteca s-a sfârşit brusc cu o .... săritoare. noroc că nu era prea înaltă şi nici prea dificilă, aşa că am urcat. de sus se vedea frumos la vale, însă am strans ceva din buci până ne-am dat seama că ieşisem bine. de acolo se cobora, abrupt ce-i drept, până în firul văii.
iar pauză, apă, un biscuite şi la vale.
ajunşi în firul văii nu mare ne-a fost bucuria când am văzut că ieşisem chiar deasupra celei de-a doua săritori iar când am văzut pe unde ar fi trebuit să o ocolim dacă veneam pe vale, am fost chiar bucuros că nu am mers şi noi ca tot omu.

spre deosebire de prima, a doua săritoare e muuuuult mai înaltă. n-am avut curaj să mă apropii mai mult dar din ce se vede în poza de sus....

gata! zice Lau. de aici până în creastă nu mai avem nici un obstacol major. stiu io că am mai fost.
doar că Lau mai fusese acu zece ani pe acolo şi de atunci a îmbătrânit şi l-a mai lăsat memoria, pentru că după vreo 50 de metri de urcat pe vale, ne-am blocat iar.
săritoarea era de vreo 6-7 metri, pa partea dreaptă a văii. nu exagerat de abruptă. cred că pe la vreo 70 de grade.
ar mai fi fost şi o variantă prin dreapta, care era mai scurtă, dar era mai abrupt şi nici nu ieşeai bine. asta am vazut abia de sus după ce am urcat.
am mai suflat o dată uşuraţi, mai ales că sus am găsit şi un cui cu belciug pentru rapel în cazul în care am mai fi dat peste vreo surpriză pe drum şi ar fi trebuit să ne întoarcem.

deşi prin stânga era mult mai lejer, Lau a ţinut el morţiş să meargă pe firul văii, aşa că a luat la liber încă o bucăţică de perete.

eu în schimb eram sătul de atâtea căţărări şi am ales mersul pe iarba.

ne-am întanlit mai sus unde se termina atât iarba cât şi zăpada de pe vale şi am dat peste minunatul grohotiş.
ca pe sanie. un metru la deal doi la vale cu tot cu pietre. bine macar că se vedea creasta colo sus în stânga.

dacă te aştepţi ca Valea Podurilor să iasă în creastă în vreu fel de şa, te înşeli. iese fix în vârful ţurţudăului de tre să cobori ceva să ajungi la Ascuţit.

către partea sudică a Pietrei Craiului

ne-am refacut un pic la Ascuţit unde Lau a mâncat precum lupul din poveste, adică ghiogâlţ, ghiogâlţ, iar eu am sta şi m-am uitat la el că la cât eram de praf nici mâncare nu-mi mai trebuia, (asta să o ţineţi minte, că nu se întamplă prea des într-o viaţă de moldovean) după care la vale nene.

Brâul Ciorânga de sus, de jos, de la mijloc, cum vreţi voi.

lung drum şi la întoarcere. roiul de muşte tot desupra mea. parcă din ce în ce mai multe. psihic eram praf. nu că fizic aş fi stat mai bine.

în sfârşit refugiul. Speranţelor. cu speranţa că nu or să intre după mine, deschid uşa şi rapid înauntru. muştele rămân afară. în sfârşit linişte. şi un pic de răcoare.
bem ultimele două guri de apă, tragem sufletele, ne lăudăm în "caietul de bord" din refugiu cum că ce buni suntem şi plecam mai departe.
e opt seara şi caldura nu mai conteneşte. cum ies din refugiu peste cine credeţi că dau? zâna pădurii era ocupată aşa că nu mă întâmpină decât roiul de muşte.
vreo oră am mai tot coborât şi iar am coborât de parcă nu se mai termina, cu limba pe umăr de oboseală şi de sete.
daca ne-ar fi văzut cineva cum am reacţionat când am auzit zgomotul pârâului, ar fi zis că venim cel puţin din Atacama.
apaaaaaaa!!!
mi-a trecut şi pofta de bere şi oboseala, tot.
am umplut burţile cu apă şi la vale.

P.S. printre puţinele ture cu Lau în care ajung pe lumină la maşina.
P.S. (2) pozele cele mai faine is făcute mine iar celelalte de Lau :P

ultimul snowboard

daca tot statul roman a hotarat ca ieri sa fie liber, hai sa profitam. asa ca am decis ca ziua de 24 mai sa fie ultima zi de placa pe sezonu asta. cum zapada mai e numa pe vaile cele ascunse de soare, iata-ma in drum spre Omu.

la cabana, zapada cat casa

sau cat stalpu`

am mai dezmortit un pic picioarele la statia meteo si dupa o ninsoare scurta a aparut iar soarele pe cer si la vale ce sa vezi? vf Bucsoiu, Balauru` si minunata vale a Morarului pe unde aveam sa coboram.

domnul Barza inainte de decolare :P

zapada, cel putin in partea de sus a vaii, minunata...

ultimele urme pe anu asta

se cam ingusteaza problema

cam pe aici s-a terminat smecheria. oricum 800m diferenta de nivel de zapada pentru 24 mai e indeajuns

intoarcearea snowboard-ului

per total a fost o zi minunata, chit ca am balaurit 8 ore pentru o juma de ora de dat la vale pe placa.
drumul inapoi pana la masina pe care o lasasem la telecabina ne-a cam bagat picioarele in cur, iar defilarea prin juma de Busteni cu placa in spate si plini de noroi pe bocanci a cam atras niste priviri nedumerite de la oamenii imbracati doar la tricou, mai ales in portiunea in care ne indreptam spre cabina la 6 jumate seara :))
P.S. multam domnu Lau pt poze si regret ca am uitat aparatu acasa. (asta acu, sa ma dau viteaz, ca pe drum eram chiar multumit de amnezia mea :P)