duminică, 6 decembrie 2009

mos niciolae

dimineata. deschid ochii. agitat. oare ce mi-a adus mosu? cand ma uit in bocanci, ce sa vezi? o pereche de picioare. ale mele.
pfff!!! iar am adormit incaltat.

duminică, 29 noiembrie 2009

rateu


vf. Piscu Negru 3 ore jumate. toti patru pregatiti de o tura de 4 zile care trebuia sa ne duca pe muchia sudica Piscu Negru - Museteica - Raiosu - Buda - creasta principala - refugiul Caltun - Negoiu - Lespezi.
nu mai carasem asa rucsac din Caucaz, asa ca mi se parea ca luasem toata casa dupa mine. din ce se vedea pe creasta, coltarii si pioletul nu prea isi aveau rostul, zapada fiind mai mult nu. dar cum iarna nu-i ca vara, tre sa ai tot ce-ti trebe la tine.

dupa primele 10 minute in care se merge "enervant de incet" cum am invatat io de la Oli, ne-am dat seama ca timpul scris la intrarea in traseu e doar asa orientativ. aveam timp berechet, ziceam noi, asa ca pauzele lungi si dese...

pe masura ce castigam in altitudine, incep sa ni se arate si motivele pentru care urcam cu limba pe umar, varful Lespezi din poza de mai sus ar fi trebuit sa fie ultima tinta din acea tura.
hamalii

dupa o zi plina de nori, incepeau sa se vada si semne de vreme buna :D. sau cel putin asa credeam noi.

am urcat vreo 4 ore pana am ajuns in creasta. pe undeva pe langa vf. Piscu Negru, cred. nu mai fusesem niciodata pe acolo asa ca nu puteam decat sa ne dam cu presupusu` . si pentru ca desi se inseninase, soarele incepea sa cam fuga de pe cer, asa ca dupa o mica sedinta, am stabilit ca loc de campare singurul loc mai drept si fara zapada din creasta unde sa incapa si doua corturi laolalta.
cat ne-am mai foit cu montatu cortului, aranjarea lucrurilor, cu pusul mesei si serveala propriu zisa, s-a si facut noapte.
nici nu imi mai aduc aminte de cand nu m-am bagat la somn de la ora 18.
stancone isi da cu parerea ca daca la noapte ramane senin, putem sa ne trezim pe la doua si sa mergem la lumina lunii. nu-l bagam in seama.
verificam temperatura. minus trei grade. stancone calculeaza cum tre sa aranjeze cei doi saci de dormit de vara pe care ii are la el. ala mai gros sau ala mai subtire la interior?
marius striga la mine ca vrea o poza deocheata. si iese asta:


pe la 18:30 deja povestile erau terminate, fiecare cu gandurile lui. unu sforaie, altu doarme linistit. la fel si vremea. nici macar o adiere.
nu pot sa dorm de la ora asta oricat de obosit as fi. fug cu mintea pe unde vreau io, doar ca din cand in cand ma surprind agitat. parca mi-ar fi placut mai mult ca muchia asta pe care nu am mai parcurs-o niciodata, sa o fi abordat din partea cealalta. nu cred ca are mare importanta, dar gandu asta ma nelinistete un pic si, mai mult, nu-mi da pace.
parca sacu asta nu e chiar asa calduros.nu mi-e frig dar la temperatura asta ar trebui sa imi fie mult mai cald.
fosneste o punga pe afara si gandul imi fuge la vulpoiu din retezat. doar n-o fi ajuns si pe aici :))
e doar vantul.
incepe sa ninga. mai timid la inceput si apoi din ce in ce mai tare. se face si mai cald si parca mi se face si somn.
ahhh. iar am lasat sticla de garanini, aia cu gura larga, acasa asa ca tre sa ies din cort.
afara zapada de vreo 10 cm si inca ninge. bine macar ca nu bate vantu.
mai trece o ora fara sa ma ia somnu, ma uit la ceas. 22:40. ar cam trebui sa dorm si io de acu, fapt pentru care imi infig si mai tare capul in perna improvizata din tricouri.
dar surpriza. nici nu apuc sa atipesc ca incepe sa bata vantu` si sa viscoleasca zapada. coru incepe sa se lase din ce in ce mai mult sub greutatea zapezii. in partea lui gabi nu-i bai, dar la mine deja e pe mine.
las ca poate se opreste. da` de unde. din ce in ce mai tare.
ies afara sa il mai ancorez un pic.
kkt-u asta de vant bate un pic din lateral. trag de toate snururile sa il mai intind si unul dintre ele se rupe. nu e bine. tre sa astepti momentul in care vantul se mai slabeste sa poti face ceva. in cate un moment bate atat de tare incat te da jos din picioare.
dupa vreo juma de ora reusesc sa il aduc pe "linia de plutire".
acu-i acu. tre sa prind un moment de acalmie si sa ma bag inapoi in cort.
ma satur de asteptat. vantu asta nu se mai opreste, asa ca iau proasta decizie sa intru asa. nasol. cum deschid un pic fermoarul deja zapada a si intrat in cort. si ca sa fie meniul complet, fermoarul de la intrare cedeaza. 5 secunde si in cort e la fel de multa zapada ca si afara.
vreo 10 minute incercam sa reparam problema cu fermoarul. in zadar. a cedat si gata. nu mai vrea sa se mai inchida.
urlu cat de tare ma tin plamanii. urlu la fermoar, la vant, la gabi... nu ca as fi avut ceva cu el, doar ca altfel nu ma aude.
nu ne mai ramane decat sa plecam cat mai departe de vantu asta.
cortul lui marius sta mult mai bine decat al meu. deh, al lui e de iarna. cu toate aste si el se plange ca ii intra zapada in interior.
gata. am hotarat. io cu gabi strangem si coboram la masina.
stancone nu prea e de acord. marius nu vrea sa ramana in creasta asa ca se raliaza cu noi la coborat.
ne-a luat vreo ora cred pana am reusit sa stargem corturile si rucsacii timp in care ma ia un pic frica sa nu intru in soc hipotermic. din fericire nu s-a intamplat asa. nu era chiar imposibil de frig. doar vantu ala imputit.
la vale am luat-o de-a dreptu`. cam abrupt ce-i drept insa dupa vreo 100 de m mai jos deja era altceva. fara vant era chiar placut.
io vreau sa coboram in stanga, gabi o ia in dreapta. la cat ghinion am avut pana acu, nu-i mare lucru sa nu coboram chiar pe valcelul ala cu apa care se termina cu vreo 2 saritori.
bineinteles ca asa se intampla. noroc ca ne-am dat seama la timp si am ocolit "problema".
deja mi-e cald. tre sa dau cagula jos. cand fac asta imi dau seama ca nu mai am nici caciula care era deasupra.
asta e prea de tot. hai ca nu am dormit, ca am stricat cortu, ca a trebuit sa coboram la ora asta mai zic, dar sa pierd caciula mea draga nu se poate. blestem Fagarasu, il injur cu ce-mi vine la gura si cand sa plec din nou, hop motu de la caciula afara din zapada.
imi retrag frumos cuvintele si nu vreau altceva decat sa ajung sanatos acasa.
cu noroc sau datorita spritului de orientare al lui gabi ajungem exact la stana de unde incepe poteca prin padure.
o mica pauza in care Stancone ne-a servit cu peste mort si pe la cinci jumate eram la masina.
nimeni nu mai are chef de nimic. noaptea nedormita, oboseala, sacii uzi si poate si lenea ne fac sa abandonam orice alte ganduri de creste si sa ne indreptam spre casa.
dupa vreo 20 km nu mai vad drumu. pauza. capu pe volan si somn. aproape o ora mi s-a parut o clipa.
la rasarit eram pe baraj la Vidraru. nu vreti sa stiti cum arata. nici un nor pe cer si crestele albe de zapada de peste noapte.
frustrat, ofticat, scrabit, neimplinit, consolat doar de gandul ca Fagarasu nu se muta de acolo, realizezi ca nu se poate ca de fiecare data sa iti iasa asa cum vrei.

miercuri, 4 noiembrie 2009

cumperi?

iaca o pereche de bocanci La Sportiva Nepal Top, marimea 42,5, aproape noi, adica i-am folosit doar vreo 4 zile in Caucaz cat am urcat Elbrusu`.
inca mai miros a nou, nu-s zgariati, dezlipiti si nici n-au alte vicii ascunse, doar ca imi sunt un pic cam mari.
pret: negociabil :D
daca te intereseaza ma gasesti fie la 0728993958 fie la gigicelrau@yahoo.com
momentan bocancii sunt in Brasov dar se pot si "plimba" daca e nevoie
daca ii vrei neaparat de noi, ii gasesti aici: http://www.alpinexpe.ro/incaltaminte/bocanci_iarna/bocanci_expeditie_la_sportiva_nepal_top.html de unde i-am luat si io

miercuri, 14 octombrie 2009

prima picatura

dupa o noapte de "cabana" la Diham, duminica trecuta pe la 10 dormeam in masina langa partia din Busteni asteptandu-l pe Romica sa mergem impreuna pe varfu Picatura.
era primul meu varf pe care ca sa ajungi tre sa te catari efectiv. urma sa mergem pe un valcel pe unde nici unul dintre noi nu mai fusesem niciodata. deh! idei exploratoare de-ale lui Romica.
la 10 jumate plecam, pe la 11 gasim valcelu undeva intre Seaca Caraimanului si Valea Alba si ne apucam de treaba. cateva sageti de vopsea rosie ne confirma ca suntem pe drumul cel bun asa ca incepem sa prindem altitudine. nimic impresionant pana cand valcelu se termina cu un fel de horn care mie mi se pare imposibil. incep sa ma indoiesc ca o sa pot sa ma catar pe acolo dar n-am prea mult timp ca Romica s-a si cocotat vreo 2 metri. ma concentrez cu filatu` si Romica mai are putin si ajunge sus. ma cam ingrijoreaza faptul ca nu gaseste nici un piton, cui sau altceva sa faca cat de cat o asigurare intermediara.
griji degeaba. Romica e deja sus, regrupeaza si striga la mine. pff. e randu meu. auuu!!!
dau bocancii jos, pun papucii de catarat si incepe chinuiala :))
mai pe picioare, mai tragandu-ma de coarda, cu pauze lungi de odihna cand gaseam cate un loc propice reusesc pana la urma sa jung sus. ma dor toate cele, am mainile inghetate dar inima e mare.


de acolo urmeaza o bucata de jnepenishm pana pe o brana unde-i ultima bucata de catarare. macar aici e soare si vant si stanca e uscata. nu ma mai chinui asa rau, chiar incep sa fiu mandru de mine cand reusesc sa fac o trecere pe langa fereastra de langa varf.
sus plin de flori colt. n-am mai vazut niciodata asa multe la un loc.
mancam ceva si urmeaza vreo 4 rapeluri pana ajungem in Seaca.
bineinteles ca nu se putea sa mearga treba ata asa ca la al doilea rapel am coborat eu primul si cand mai aveam vreo 10 pana jos am dat peste un nod pe coarda de am ramas suspendat. Romicaaaaa!!! ce fac?
nici una dintre solutii nu mi se pareau realizabile. eram mult prea obosit, asa ca Romica al meu isi da si el drumu pe coarda dupa mine.
s-a intins coarda de mai aveam un pic si ma sprijineam in morcov.
ne tine oare cuiu ala vechi, antinc si de demult pe amandoi? om vedea.
dupa vreo 5 minute de "manevre" reusesc sa ma deznod si o iau din nou la vale.
capatul rapelului e la radacina unui brad pe care il iau in brate de-a binelea. nu de alta dar picioarele mele erau ca andrelele lu bunica.
bineinteles ca pana la urma ne-a prins noaptea pe vale numa cu o singura frontala, noroc ca era luna plina si se vedea destul.
la opt jumate dupa 10 ore de balaureala am ajuns inapoi la masina. praf dar zambitor.

peretele Vaii Albe. daca ma tin de treaba poate intr-o zi ajung si pe acolo :D

luni, 7 septembrie 2009

5895

la fix o luna dupa ce vulturii albastri au cucerit Elbrusul, duminica 30 august 2009, Constantinii Sorin si Magda, imbracati cu tricourile de care si eu sunt atat de mandru, ajung pe cel mai inalt varf din Africa. felicitari mai dragilor si la mai mare!!!

vineri, 14 august 2009

luni, 3 august 2009

lupta cu mine. de la 4070m la 5642m. sentimentele


30 iulie 2009 in jur de ora doua. toata lumea se foieste prin refugiul improvizat dintr-un container de TIR. suntem 8 romani la 4070 m altitudine veniti de acasa fiecare cu gandurile lui. ale mele s-au cocotat deja pe varf. mai ramane sa ajunga si corpu acolo.
e joi dimineata. de luni de cand suntem aici am vazut soarele doar marti seara la asfintit. prognoza transmisa de jos spune ca maine va fi senin si vantul se va mai domoli. vantu asta care bate de se misca refugiul cu noi si care ma face sa cred ca e imposibila ascensiunea in noaptea asta.
daca noi (eu, gabi, marius si madi) nu suntem stresati de timp, fiind veniti cu masina, sorin si ceilalti trei baieti trebe sa rezolve "treaba" pana sambata pentru a putea ajunge la avionul de intoarcere, asa ca ii vad deja echipati si hotarati sa incerce. gabi e cam praf cu psihicu si crede ca nu mai rezista sa astepte vremea buna inca o zi. il vad cum incepe sa se imbrace. nu vreau sa plec pe vremea asta. mi se pare imposibila. marius si madi au hotarat deja ca nu merg. daca nu merg cu ei, o trebuiasca sa merg singur a doua zi. nu e bine. si asa, nu sunt convins de reusita. prea tare bate vantu. imi aduc aminte de o vorba "mai bine sa-ti para rau ca ai facut ceva decat ca nu ai facut". dintre toti eu m-am simtit cel mai bine in astea doua zile de asteptare, nu mi-a fost greata, nu m-a durut capu. am mancat chiar cu pofta. daca o sa reuseasca ei, atunci pot si eu.
ma dau jos din pat si incep sa ma imbrac. imi fac rucsacu si in camera intra adi: "bate rau vantu afara, dar macar e senin". aaa, e senin? incepe sa creasca speranta in mine. si pe Mont Blanc am plecat tot pe o vijelie de abia stateai pe picioare dar nu era ceata.
ies afara din refugiu. am stomacu ghem. ma sint ca inaintea unui examen greu prin facultate cu toate ca stiu ca mi-am facut lectiile.
primii pasi. hmm, parca nu e chiar asa tare vantu, sau nu il simt prin cagula. om vedea. dupa vreo 10 minute de mers ne intersectam cu un ratrac care coboara. suntem 6 de toti. in urma votului reiese ca o sa fentam vreo 400 de metri diferenta de nivel. o fi bine? o fi rau? oare nu urcam prea dintr-odata? cine stie? om vedea. hai sus. nu cred ca o sa ma influenteze prea tare avand in vedere ca ieri am urcat pana la 4811 pe jos.
asa e. ratracu ne lasa pe la 4550m de unde incepe chinu.
fiecare cu ritmul lui.
gabi si adi pleaca inainte, io prefer sa raman dupa sorin. desi merge mai incet ritmul asta nu ma oboseste deloc. cel putin aici. mai sus om vedea.
imputitu de vant bate numai din fata. incerc sa stau cat mai aproape de cel din fata si sa ma ascund de vant dupa el. imi vine si mie randu sa merg in fata. nu e prea placut si nici ritmul nu e bun, ceilalti ramanand mai in spate.
incepe sa se lumineza cand cred ca deja suntem pe la 5000. da` de unde. gps-u e numai la 4900. schimbam directia mai la stanga pentru a ajunge in sa si vantu schimba si el. tot din fata.
parca de jos urcarea e mai lina. de fapt nu e abrupt doar ca dureaza mai mult sa tragi picioarele dupa tine.
acu chiar ca suntem la 5000. incepe sa ma doara capu, greata. in fata gabi si adi se vad tot mai departe. macar cu timpul stam bine. a contat foarte mult bucata "fentata" cu ratracu. o sa mai pot umfla tot atat de tare in pene daca ajung sus stiind ca am trisat? ramane de vazut.
degetele de la picioare ma dor de frig. am bagat trei perechi de sosete dintre care una de aia shmechera. le tot misc de frica sa nu inghete. cat timp ma dor e bine, inseamna ca le am. cred ca bocancii astia mi-s cam mari, poate de aia mi-e frig. ii vand dupa tura asta :)
imi pipai nasu ramas afara din geaca si ma panichez. nu-l mai simt. auuu. asa neprevazator. daca a degerat. imi imaginez cum mi-ar sta fara nas. imi vine in minte imaginea lui Michael Jakson. ma apuca rasu. am stat cu el afara sa pot respira mai bine si acu... trag repede gulerul la gluga peste el si simt ca nu mai am aer. ma inec. parca as respira intr-o galeata cu apa. desfac gluga cu totu. aeeer. ce bine. o prind la loc cu nasu inauntru. la fiecare 3 respiratii scot si nasu afara sa imi ajunga aeru. pana la urma se dezmorteste si mucii o iau la vale. ce mai conteaza. la cat e de frig cine mai sta sa ii stearga. ingheata in barba. yah!
din grupul de 4 cati eram, daniel o ia inainte, andrei ramane in urma iar eu incerc sa ma tin de sorin. mai e mult pana in sa? traseul coboara dar mie mi se pare ca urca asa greu ma misc. din nou raman fara aer. imi ghioraie matzele si durerea de cap e din ce in ce mai tare si n-am ajuns nici macar in sa. in fata se vede un grup de vreo 6 oameni si inaintea lor, deja urcand din sa, gabi si adi.
incep sa cred ca nu o sa reusesc. suflu din ce in ce mai greu. imi propun sa nu ma las pana nu ajung in sa si de acolo mai vedem. mananc o ciocolata si beau doua guri de apa cu calciu si magneziu. e inghetata in bidon dar ce mai conteaza. termosul l-am ocupat cu ceai care acu nu-mi trebe. parca m-a mai lasat durerea de cap. al dracu moldovean! nici aici nu se poate lasa de mancare.
la plecare imi propusesem sa numar pasii. cate 200. facusem asta si ieri pana pe la 4800. azi insa nu mai am putere de asa ceva.
in sa schimb bateriile de la gps. se duc repede de la frig. 5300m am mai avea inca 350 de metri in sus. imi vine sa renunt. parca nu mai pot. cum sa ma intorc acasa cu coada intre picioare? pentru ce atatia bani, drum, oboseala, antrenament? a da, antrenament. daca as fi alergat mai mult acasa probabil ca acu imi era mai usor.
reusesc totusi sa ma urnesc si ma bag imediat in spatele grupului de 6 pe care i-am ajuns din urma in sa. au doi oameni care se tot schimba la batut urme, probabil ceva ghizi. bate vantu de urmele lui gabi si adi nici nu se mai cunosc si nu cred ca au mai mult 10 minute in fata. e bun ritmu astora. macar de as putea sa ma tin de ei.
iar ma ia durerea de cap. e din ce in ce mai greu sa merg in ritmul lor. bine macar ca nu mai bate vantu din fata, ci din lateral. s-au dus. mai bine stau si astep sa vina sorin si daniel din urma.
mai scot o ciocolata. nu pot sa mananc nici jumate. restu o dau lor. tot ma doare capu.
ce oare caut eu aici? de unde si pana unde pasiunea asta pentru munte? si mai ales pentru coclaurii astia cu oxigen cu portia. o sa caut raspunsu mai incolo. acu tre sa ma decid: cedez sau dau mai departe?
gps-u lui sorin arata mai sus cu vreo 50 de metri de cat al meu. e clar ca a lui e mai bun :) desi sunt ferm convins ca nu e asa, macar ideea ma mai insufleteste.
vai Doamne! urmeaza o panta cam de 60-70 de grade. pffff!!! are 5 bete de marcaj. curaj. distanta intre ele cam 10 metri. pauza intre ele cam 5 minute.
off, daca as fi avut macar cu 2-3 kile mai putin. tre sa scap definitiv de burta.
bine ca macar nu pot sa alunec la vale. a nins vreo 40 de cm si mai am si coltarii in picioare. e buna un pic de incredere. daca as aluneca sigur n-as pati nimic. zapada e prea mare, dar nu cred ca as avea puterea sa mai urc inapoi.
dupa panta asta o fi varfu?
sigur nu. fusesm avertizat ca in momentul in care crezi ca e gata, mai e si un platou de vreo juma de ora de trecut pana la varf. macar platou sa fie acolo sus. as vomita dar n-am ce. si apoi pentru asta tre sa dau jos macar o manusa sa-mi bag deshtele pe gat. nu. e prea frig. mai indur asa si daca chiar nu se mai poate...
in sfarsit platoul. se mai si coboara. nuuuu!!! 10 metri, in genunchi cu capul pe piolet. pauza. mai lunga sau mai scurta. langa mine vine sorin. iar 10 metri iar in genunchi. apare si daniel. alti 10 metri. macar daca am vedea ceva de ceata asta, dar nimic. doar urmele celor din fata. aici zapada e bocna si nu o mai spulbera vantu. coboara 2 din cei sase. rad. ne fac semn ca mai avem 10, maxim 15 minute. mai prindem puteri. daca trebe, de aici ma taraii pe burta si tot ajung.
in sfarsit se vede un guguloi plin de oameni. dau sa-l urc din prima dar cad pe la jumate. de aici nu se mai poate intampla nimic. ma uit in sus: "iarta-ma Doamne ca m-am indoit de tine".
sus ma trantesc langa piatra si ma ia plansu. in hohote. nu incerc sa ma abtin. n-are rost. ce daca se zice ca plansu e o slabiciune. oricum nu ma vede nimeni. fiecare e cu bucuria lui.
poze. neaparat poze. parca imi pare rau ca n-am luat aparatu cu mine. mi s-a parut prea greu desi rucsacu nici nu l-am simtit in spate. poze cu nashu, poze cu grupu, individuale. imbrac peste geaca tricoul cu CARPATIA. is gras rau asa. ce mai conteaza. mi se umple sufletu de mandrie. suntem 3. io, gabi si sorin, toti in tricouri albastre cu vulturul pe ele. mi se pare ca am urint muntele din loc si nu doar l-am urcat.
una, doua, trei poze. ajunge. capul ma doare la fel de tare si nu vreau decat sa cobor.
pentru prima data in viata ragai a ciocolata.
primii pasi la vale. nu ma mai opresc pana la mare.
mi se pare mie, sau...
nu mi se pare, asta e cel mai greu lucru care l-am facut in viata mea de pana acu.

saru`mana Moni, saru`mana Ioana ca m-ati scos la alergat si bicicleta atunci cand ma calarea lenea in casa.
sa traiesti Emi pt gps si celelalte lucruri imprumutate.
multumesc tuturor celor care m-au ajutat intr-un fel sau altu sa ajung aici.

gata cu gandurile. misca la vale catre oxigen.

luni, 22 iunie 2009

varza la ceaune

dupa ce ai topit oleaca de slanina neafumata, o dai jos si in grasimea aia pui costita taiata bucati bucati. la foc mic

lasi sa se rumeneasca, tai ceapa, o arunci peste costita, dupa care tai varza si imparti cotoarele la prieteni. varza o pui peste costita

la sfarsit adaugi bulion, piper, sare si mararu`, amesteci bine si gata. la masa. pare rau ca nu v-am facut poze cand va ghiftuiati.

buna rau varza dar are si efecte secundare. la 7 dimineata inca n-ai ajuns in cort si te apuci de desteptare. a celorlalti. si cu cantec nu asa oricum. probabil ca la mine efectul secundar a fost mai puternic, dupa cum se vede am cantat la barda.

toate astea la ultima etapa de FRTE in muntii Capatanii, pe-o vale pe care nu mai stiu cum o cheama.

duminică, 14 iunie 2009

dungi si cruci

se mai misca ceva in munti. in afara de capre negre si turisti. sambata membrii Salvamont Sacele, cateva "Flori de Colt" si un "Carpatian" au pus-o de-o reamenajare-remarcare de traseu in Ciucas.
din pasul Bratocea, pe la releu de televiziune, continuand apoi pe Culmea Bratocea pana in Saua Teslei, am tras numa dungi rosii peste tot, am inlocuit trei stalpi si am pus inapoi pe verticala multi altii.
dupa ce am terminat cu dungile a venit randul crucilor, rosii. acu cred ca am putea vopsi fara sablon toate masinile de ambulanta din lume, ca asa ne-a ramas miscarea mainilor. la biserica ce sa mai zic, am fi fruntasi.
la final o zi minunata in care pe langa ca am umblat dezlegati, cum ne place, am mai facut si-un lucru bun.

la ataaaac!!!

una alba, una rosie, una alba

pfff! pauza

calareala

luni, 25 mai 2009

reteta de uichend

doi frati patati

pana vineri dimineata se suna un prieten. de preferinta sa fie macar atat de intreg la minte si la trup ca si tine.
pentru ca prajitura sa fie siropoasa, vinerea se fuge de la munca sau nu se merge deloc.
se pun bicicletele in masina, se ia ciocolata si apa pentru drum si se pleaca.
in Sinaia masina ramane cuminte in parcare si de acolo iei rucsacu in spate si o servesti la pedala pe drumul catre Targoviste. dupa ce termini toate injuraturile din repertoriu inseamna ca ai urcat cele patru sute de mii de curbe din primii 7 km de drum. de acolo se coboara un pic, asa sa mai dezmortesti curu dupa care te bagi prima la dreapta. primul kilometru pana la cabana Cuibu Dorului e par la ceas fata de ce te asteapta.
se mananca o banana, se prinde curaj si din nou pedala. nu una, mii de sute daca vrei sa iasa bine.
in saua Dichiului se face cruce. cruce cu drumul de Babele.
dupa ce ai facut cruce, Doamne ajuta, incepe o bucata de placere. cam toata altitudinea pe care ai urcat-o acu se coboara.
daca prietenul e mai curajos ca tine, sare peste pietrele alea acutite si face pana.
o juma de ora pauza de pana.
in vreo 6 ore de cand ai plecat din Sinaia ar trebui sa ajungi la padina la etapa a doua de FRTE. treci de locul de campare pentru ca nu il vezi si urci cu limba pe ghidon pana la cabana.
de pe drum strigi la cabanier sa desfaca doua beri reci.
galgalgalgal. aaaaaaaaaa!!! asa da viata.
te intorci la Cabana Diana unde dai de prieteni. la inceput 2-3 dar se aduna.
pana noaptea la patru stai la foc. unii canta, altii zic bancuri, Marius da de baut de ziua lui. gata si sticla asta de rachiu. nu te gandesti ca n-ai pus cortu`. s-o gasi unde sa dormi si tu cateva ore.
dimineata, ca de obicei, nu reusesti sa te trezesti inainte sa treaca pisica si sa-ti fete in gura. yaahh!!
dimineata la 8, asa tulbure cum esti, trebuie sa te descurci la montat afisabilele, ca doar de aia ai mers la concurs.
la 10 sedinta. se stabilesc traseele pentru ecolocizare. faci o rugaciune. ti-a iesit. esti pe o bucata de plat. cu apa ce-i drept, dar macar e plat. nu de alta dar daca era de urcat nu cred ca iti incapea capul pe vreo vale.
100 de saci de gunoi de la Diana pana la coada lacului Bolboci.
pe la sase trebuie sa atipesti dar vine Comanel si probeaza corzile de la chitara. n-ai noroc.
Marius mai scoate un bidon de vin si iti vine cheful de facut sceneta de umor. esti baftos, stii care e sfarsitul. de acolo totul e simplu.
repeti de doua trei ori si gata, poti sa revii la vin. si la prieteni. poti sa te mai uiti si dupa vreo fata.
culturalul incepe pe la 11. seara. las` ca doar n-om intra ultimii :D. ei nu!?
iti faci de cap, comentezi prestatiile celorlalti, mai adaugi ceva cu vorba tare si pe la 4 vine si randul tau.
ti se pare ca esti mai lucid. ti se pare. intri curajos desi in sala nu mai sunt nici jumate cat la inceput si te gandesti, asa la vrajeala, ca ultimii vor fi cei dintai.
iti aduci ainte o poezie si o spui, unu canta la chitara, tu la matura.
la sfarsit te urci pe bicicleta si spui poantele pe care le-ai repetat. lumea rade. asta e de bine.
aplauze.
locu I la cultural

mai raman cativa care la fel ca tine nu vor sa doarma.
pana la 7 fara un sfert se sta cu curu pe masa si se canta. se zice ultimu banc auzit.
alt bidon de vin. nu trebuie sa te intrebi de unde apar.
trebuie sa incerci sa ii convingi pe ceilalti sa mearga cu tine sa dati desteptarea in tabara. partea astea nu iti iese.
la 7 fara un sefrt trebuie sa cedezi. te mai asteapta o zi pe bicicleta.
pleci la cort cu gandul sa prinzi in flagrant pisica aia nenorocita dar cazi lat.
la 10 soarele te da afara din cort.
te speli pe ochi si in drum dai peste rezultatele concursului. crezi ca nu te-ai spalat bine. locu` I la cultural. ai avut dreptate cu "ultimii..."
dupa premiere il iei pe Ion, sau el pe tine, si la pedala catre saua Struga. ai dormit numa 3 ore dar vremea e minunata.
mai mult pe langa ea

s-a intors roata

se urca pe bicicleta, pe langa ea sau cu ea in spate, in functie de teren.
la vale trebuie precautie, prea multe pietre si prea putina experienta.

avem un singur Crai...

de-acu la vale

in Moeciu te opresti sa mai umfli un pic rotile, asa ca pentru asfalt, si pentru o bere cu Emi care te-a ajuns din urma cu ocazia.
la final e musai sa mergi pe penultima viteza pana la Brasov ca sa faci o ora jumate si sa ajungi la meciul pe care oricum nu-l mai vezi pentru ca adormi ca un lemn inainte sa pui capu pe perna si visezi verde.
saua Strunga. am coborat ceva

nu conteaza ca ai dormit in doua nopti mai putin de 8 ore si ca ai traversat Bucegii cu bicicleta, locul intai la cultural, reintanlirea cu prietenii si pozele facute o sa compenseze din plin gustul lasat in gura sambata dimineata de pisica in travaliu :)


marți, 5 mai 2009

cateodata nu merita sa faci atata drum, dar cateodata...

mereu doar in sus

cesul suna ora 6, ne frecam la ochi si pana la urma reusim sa nu cedam in fata patului care mai trage inca de noi.
la 7 sh`un sfert eram deja iesiti din Brasov si dupa sase ore jumate de mers non-stop ajunseram la Cheile Butii unde urma sa ne intanlim cu un nene cu aro care sa ne duca pana langa Cabana Buta.
nu apucam sa ne schimbam bine ca nenea si apare cu cotetzu lui, ne urcam si incepe marea balanganeala. vreo juma de ora am stat incordat ca intr-un meci de box, dar macar am scutit vreo 2 ore de mers pe jos si avand in vedere cat mai aveam de mers in ziua aia, alea 2 ore chiar au contat.
aro ne lasa la "la Beci" de unde o "servim la bocanc" vorba cabanierului de la Dochia de acu 2 saptamani.
pana sa ajungem la Buta intanlim pe drum doi baieti si o fata care e pare ca aveau acelasi drum cu noi, doar ca o viteza in minus si din vorba in vorba aflam ca vor sa doarma in refugiul din Poiana Pelegii.
la Buta ne intampina un nene shtirb, la vreo 65 de ani si incepe sa faca glume cu noi: "unde vreti sa ajungeti in seara asta? la Bucura? ha!! pai numa pana in poiana Pelegii mai faceti 4 ore si acu e patru sh-un sfert"
ne mai uitam o data pe harta, o data la mosh, il lasam in pace si plecam.
bineinteles ca la un moment dat pierdem marcaju si o luam la balaureala incat ajungem cu vreo 300 de metri mai sus de saua Plaiu Mic, noroc ca ne dam seama la timp si reglam din mers broblema dar era deja 6 seara cand am ajuns in sa.
o mica sedinta si hotararam ca mergem pana la Bucura in seara aia, asa cum stabilisem de acasa.
viteza la vale, vizitam refugiul din poiana si dai la deal cat mai e lumina.

C A R P A T I A

traseul aproape virgin. se mai desluseau ceva urme dar vechi rau, asa ca dai si bate altele noi. cand am terminat cu padurea, lu` gabi ii vine ideea geniala ca trebe sa trecem apa. nici unu din noi nu mai fusese pana atunci pe traseu ala asa ca dai si cauta un loc sa trecem apa. gasim pana la urma, mai mergem vreo 200 de metri si ce crezi ca ni se arata pe malul celalalt? un stalp de marcaj :)) off! trecem apa inapoi pe un pod de zapada, cu morcovu bine infipt si peste juma de ora ajungem in sfarsit pe malul lacului.
acolo un alt grup deja isi montasera cortul si ne dau o veste nu prea minunata: refugiul e plin.
asta e punem si noi corturile, mancam ceva si cadem lati.

nemernicu`

nu pot sa zic cam ce ora era cand a inceput ploaia. sau cel putin asa credeam io. si dupa ploaie fosnete pe la cort. se trezeste Damian, ma trezesc si io si cand ies afara ce sa vezi!! afara ningea, nu ploua, iar un nemernic de vulpoi trasese punga cu mancare la vreo 2 metri de cort. il blestem bine, iau punga si o bag in cort intre mine si Damian sa nu mai poata junge la ea.
dimineata ii aud pe colegii de langa blestemand si ei vulpoiu. il lasase doar in conserve si un borcan de carne :))
iesim din cort si Gabi foarte mandru de el ne povesteste cum a reusit el sa fac poze le vulpoi dimineata pana sa ne trezim noi.
punem masa si hop langa noi si vulpoiu. statea la poze parca asta facuse toata viata.
am mancat si am pus deoparte o bucata de salam si o branza sa luam la noi pe drum. binenteles ca pana ne-am foit noi, vulpoiu deja era cu salamu in gura.
pana aici. gata. mi-am adus aminte de tiganii din Garcini si am inceput sa "imblatesc" vulpoiu cu pietre. nu prea am reusit sa il ating insa l-am alungat de acolo.

marmota sau marmotzoiu?

las vulpoiu in pace si plecam. toata lumea catre Peleaga numa noi spre Retezat. offf!! iara urme.
dupa ce trecem de lac si incepem sa urcam, printre stanci niste tipete. prima data am crezut ca erau pasari. da` de unde: marmotzoiu o fugarea pe marmotzoaica. nu stiu care dintre ei tipa dar faceau un scandal... s-a dus Gabi sa le faca poze si le-a pierit chefu, ca s-au ascuns printre pietre si nu le-am mai vazut.

lupta cu muntele

Judele. un fel Eiger al Romaniei


izbanda

la poarta Bucurei Damian cedeaza. ori e obosit, ori nu mai are chef, ori ca mai fusese pe varf, se hotaraste sa se intoarca. asa ca raman numa eu cu Gabi si Gianina.
bucata pana pe varf a fost si ramane o necunoscuta pt noi. o ceata nemernica tot drumu de parca mergeam prin lapte. dar nu ne-am lasat. chiar inainte de varf a inceput sa ninga iar ,asa ca ajunsi acolo am facut 2 poze si dai repede la vale inapoi.
la corturi Damian dormea dus. l-am trezit, am mancat , ne-am incalzit un pic, am starns si directia refugiul din Poiana Pelegii. cu o gura de palinca in plus la masa, Gianina ne-a cantat tot drumul :))

un ceai cald si o shoseta uscata

refugiul din Poiana Pelegii

la refugiu am pus mana repede pe lopata, am dat zapada de pe vatra de foc si am incins repede niste vreascuri sa ne mai uscam un pic bocancii care, in afara de cei ai lui Gabi, erau toti fleashca.
am mancat, am baut o sticla de vin carata in sus si in jos si am tras un somn cu vise, refugiul fiind numa bun pentru asta.
duminica am luat in piept urcusul pana in saua Plaiu Mic si de acolo tot la vale pe lanaga Cabana Buta pana "la Beci", a urmat balanganeala din aro, o masa copioasa la Cheile Butii si soseaua pana la Brasov.

coborarea pe de-a dreptu`. specialitatea lu` Gabi si placerea lu` Damian

p.s.
1. iarna nu-i ca vara
2. incearca sa nu mergi iarna pe un traseu pe care nu l-ai facut inainte vara
3. retezatu nu-i fagaras
4. de 4 ani tot incerc sa ajung vara in retezat. pana acu am fost in decembrie si in mai... urmeaza?

joi, 9 aprilie 2009

iar in crai :D

urcarea pe Turnu mi-a adus aminte de concursul din 2007 cand am fost criticat de toata lumea. acu mi-am dat seama ca traseul asta e unul dintre cele mai faine din tara.

se pare ca in ultima vreme Craiu` are ceva de impartit cu mine. sau poate doar mi se pare, cine stie?
in w-end am incercat sa facem o tura de mult propusa: creasta pe zapada. nu prea ne-a iesit. caldura asta din ultima vreme, venita asa deodata a facut ca in multe locuri zapada sa lipseasca cu desavarsire. cu toate astea au fost si portiuni pe unde trebuia sa mergem la distanta unu de altu ca sa nu ne calcam pe frunzele la morcovi.
adevarul e ca asa vreme nu cred ca am prins niciodata in Crai. soare tot timpul, iar vantul a fost plecat de acasa.
asadar, sambata am urcat de la Curmatura, unde dormisem, pe Turnu si apoi pe creasta inspre Ascutit. am revazut Padina Inchisa pe unde am coborat cu Moni in noiembrie si am ras. imi trecusera gandurile negre de dupa tura aia. la Ascutit am facut asa un popas sa mancam si bineinteles ca dupa masa... am bagat si un somn mic, asa era de minunat afara. cand sa plecam cine credeti ca urca de la Curmatura? Lau. venise si el la o tura de-o zi pana la Grind.
bucata de la Ascutit la Grind a fost bestiala. Lau a facut urme tot timpu` asa ca nu a trebuit sa ne chinuim prea tare :P Singura problema era daca nu cumva refugiul de la Grind era ocupat. noi eram cu totii noua oameni care mergeam intr-acolo. in experienta stiam ca mai multi de noua nu e o placere sa dormi intr-un refugiu de ala. asa ca mergeam si speram sa gasim locuri.
pana la urma, desi pe drum am vazut mai multe siluete pe varf, am constatat ca ne facusem probleme degeaba. refugiul era gol.
am mancat ceva dupa care ne-am bagat in saci sa mai punem tara la cale sau cel putin asa am crezut, ca n-a trecut mult timp si am inceput sa cadem unu cate unu. doar marius si iulian au "focarit" pana pe la 22 topind zapada sa avem apa pt a doua zi.
de dimineata ne-am trezit cu o lene... si am inceput sa gasim motive sa nu mai mergem si pe creasta sudica: e mult de mers, nu mai avem destula apa, nu mai ajungem la timp acasa etc. asa ca am pornit la vale spre Grindu de jos si de acolo spre Prapastii inpoi la masini.
bineinteles ca nu ne-am putut abtine sa nu ne dam pe cur la vale, cum facem de obicei. doar ca de data asta putea sa iasa nasol.
a coborat gabi, giani dupa el si uram eu. sus zapada era destul de moale asa ca mi-am dat drumu mai tare, cu viteza iar dupa cativa metri ce sa vezi? se intarise zapada, acolo nu ajunsese soarele la ea. si bineinteles ca nu m-am putut opri la timp si am inceput sa ma invart. mai intai pe o parte, apoi cu fata la vale, la deal, iar la vale, in cur, in cap si tot asa. adrenalina la maxim si morcovi la fel. am apucat sa vad doar niste stanci iesite din zapada si m-am gandit ca e groasa. numa cu capu sa nu dau. am dat cu mainile, ca si acu ma dor coatele. la urmatoarea secventa am vazut o umbra si apoi m-am oprit cu gabi calare pe mine. pffff !!! nu pot sa apreciez "daunele" daca nu ma oprea gabi dar cu siguranta nu mi-ar fi fost usor. de acolo, in vreo 10m se termina zapada si incepeau pietrele.
cateodata, cand te simti mai "muntoman" asa, muntele vine iti mai trage frana, sa te mai potoleasca. iarna asta Craiu mi-a tras-o de doua ori.
ce a urmat apoi, mai putin conteaza, doar ca am refacut echipa de bob a jamaicai si am mai gasit cateva pante mai domoale si cu zapada mai moale pentru antrenament.

mda. incepe dicstractia

decat prin padure, mai palpitant pe stanci

na, ca am ajuns si pe al mai inalt varf din Crai!

casuta noatra...in 2003 impreuna cu Auras am montat acest refugiu in curtea parcului national si apoi a foat adus aici cu elicopterul. mandru de ce-am facut

echipa nationala de bob a Jamaicai
(fara capitan, ca trebuia sa faca poze)

antrenament

el e omu!
dupa ce a reusit sa ma opreasca, a zis: pare rau dar nu am apucat sa-ti fac poze :))