luni, 3 august 2009

lupta cu mine. de la 4070m la 5642m. sentimentele


30 iulie 2009 in jur de ora doua. toata lumea se foieste prin refugiul improvizat dintr-un container de TIR. suntem 8 romani la 4070 m altitudine veniti de acasa fiecare cu gandurile lui. ale mele s-au cocotat deja pe varf. mai ramane sa ajunga si corpu acolo.
e joi dimineata. de luni de cand suntem aici am vazut soarele doar marti seara la asfintit. prognoza transmisa de jos spune ca maine va fi senin si vantul se va mai domoli. vantu asta care bate de se misca refugiul cu noi si care ma face sa cred ca e imposibila ascensiunea in noaptea asta.
daca noi (eu, gabi, marius si madi) nu suntem stresati de timp, fiind veniti cu masina, sorin si ceilalti trei baieti trebe sa rezolve "treaba" pana sambata pentru a putea ajunge la avionul de intoarcere, asa ca ii vad deja echipati si hotarati sa incerce. gabi e cam praf cu psihicu si crede ca nu mai rezista sa astepte vremea buna inca o zi. il vad cum incepe sa se imbrace. nu vreau sa plec pe vremea asta. mi se pare imposibila. marius si madi au hotarat deja ca nu merg. daca nu merg cu ei, o trebuiasca sa merg singur a doua zi. nu e bine. si asa, nu sunt convins de reusita. prea tare bate vantu. imi aduc aminte de o vorba "mai bine sa-ti para rau ca ai facut ceva decat ca nu ai facut". dintre toti eu m-am simtit cel mai bine in astea doua zile de asteptare, nu mi-a fost greata, nu m-a durut capu. am mancat chiar cu pofta. daca o sa reuseasca ei, atunci pot si eu.
ma dau jos din pat si incep sa ma imbrac. imi fac rucsacu si in camera intra adi: "bate rau vantu afara, dar macar e senin". aaa, e senin? incepe sa creasca speranta in mine. si pe Mont Blanc am plecat tot pe o vijelie de abia stateai pe picioare dar nu era ceata.
ies afara din refugiu. am stomacu ghem. ma sint ca inaintea unui examen greu prin facultate cu toate ca stiu ca mi-am facut lectiile.
primii pasi. hmm, parca nu e chiar asa tare vantu, sau nu il simt prin cagula. om vedea. dupa vreo 10 minute de mers ne intersectam cu un ratrac care coboara. suntem 6 de toti. in urma votului reiese ca o sa fentam vreo 400 de metri diferenta de nivel. o fi bine? o fi rau? oare nu urcam prea dintr-odata? cine stie? om vedea. hai sus. nu cred ca o sa ma influenteze prea tare avand in vedere ca ieri am urcat pana la 4811 pe jos.
asa e. ratracu ne lasa pe la 4550m de unde incepe chinu.
fiecare cu ritmul lui.
gabi si adi pleaca inainte, io prefer sa raman dupa sorin. desi merge mai incet ritmul asta nu ma oboseste deloc. cel putin aici. mai sus om vedea.
imputitu de vant bate numai din fata. incerc sa stau cat mai aproape de cel din fata si sa ma ascund de vant dupa el. imi vine si mie randu sa merg in fata. nu e prea placut si nici ritmul nu e bun, ceilalti ramanand mai in spate.
incepe sa se lumineza cand cred ca deja suntem pe la 5000. da` de unde. gps-u e numai la 4900. schimbam directia mai la stanga pentru a ajunge in sa si vantu schimba si el. tot din fata.
parca de jos urcarea e mai lina. de fapt nu e abrupt doar ca dureaza mai mult sa tragi picioarele dupa tine.
acu chiar ca suntem la 5000. incepe sa ma doara capu, greata. in fata gabi si adi se vad tot mai departe. macar cu timpul stam bine. a contat foarte mult bucata "fentata" cu ratracu. o sa mai pot umfla tot atat de tare in pene daca ajung sus stiind ca am trisat? ramane de vazut.
degetele de la picioare ma dor de frig. am bagat trei perechi de sosete dintre care una de aia shmechera. le tot misc de frica sa nu inghete. cat timp ma dor e bine, inseamna ca le am. cred ca bocancii astia mi-s cam mari, poate de aia mi-e frig. ii vand dupa tura asta :)
imi pipai nasu ramas afara din geaca si ma panichez. nu-l mai simt. auuu. asa neprevazator. daca a degerat. imi imaginez cum mi-ar sta fara nas. imi vine in minte imaginea lui Michael Jakson. ma apuca rasu. am stat cu el afara sa pot respira mai bine si acu... trag repede gulerul la gluga peste el si simt ca nu mai am aer. ma inec. parca as respira intr-o galeata cu apa. desfac gluga cu totu. aeeer. ce bine. o prind la loc cu nasu inauntru. la fiecare 3 respiratii scot si nasu afara sa imi ajunga aeru. pana la urma se dezmorteste si mucii o iau la vale. ce mai conteaza. la cat e de frig cine mai sta sa ii stearga. ingheata in barba. yah!
din grupul de 4 cati eram, daniel o ia inainte, andrei ramane in urma iar eu incerc sa ma tin de sorin. mai e mult pana in sa? traseul coboara dar mie mi se pare ca urca asa greu ma misc. din nou raman fara aer. imi ghioraie matzele si durerea de cap e din ce in ce mai tare si n-am ajuns nici macar in sa. in fata se vede un grup de vreo 6 oameni si inaintea lor, deja urcand din sa, gabi si adi.
incep sa cred ca nu o sa reusesc. suflu din ce in ce mai greu. imi propun sa nu ma las pana nu ajung in sa si de acolo mai vedem. mananc o ciocolata si beau doua guri de apa cu calciu si magneziu. e inghetata in bidon dar ce mai conteaza. termosul l-am ocupat cu ceai care acu nu-mi trebe. parca m-a mai lasat durerea de cap. al dracu moldovean! nici aici nu se poate lasa de mancare.
la plecare imi propusesem sa numar pasii. cate 200. facusem asta si ieri pana pe la 4800. azi insa nu mai am putere de asa ceva.
in sa schimb bateriile de la gps. se duc repede de la frig. 5300m am mai avea inca 350 de metri in sus. imi vine sa renunt. parca nu mai pot. cum sa ma intorc acasa cu coada intre picioare? pentru ce atatia bani, drum, oboseala, antrenament? a da, antrenament. daca as fi alergat mai mult acasa probabil ca acu imi era mai usor.
reusesc totusi sa ma urnesc si ma bag imediat in spatele grupului de 6 pe care i-am ajuns din urma in sa. au doi oameni care se tot schimba la batut urme, probabil ceva ghizi. bate vantu de urmele lui gabi si adi nici nu se mai cunosc si nu cred ca au mai mult 10 minute in fata. e bun ritmu astora. macar de as putea sa ma tin de ei.
iar ma ia durerea de cap. e din ce in ce mai greu sa merg in ritmul lor. bine macar ca nu mai bate vantu din fata, ci din lateral. s-au dus. mai bine stau si astep sa vina sorin si daniel din urma.
mai scot o ciocolata. nu pot sa mananc nici jumate. restu o dau lor. tot ma doare capu.
ce oare caut eu aici? de unde si pana unde pasiunea asta pentru munte? si mai ales pentru coclaurii astia cu oxigen cu portia. o sa caut raspunsu mai incolo. acu tre sa ma decid: cedez sau dau mai departe?
gps-u lui sorin arata mai sus cu vreo 50 de metri de cat al meu. e clar ca a lui e mai bun :) desi sunt ferm convins ca nu e asa, macar ideea ma mai insufleteste.
vai Doamne! urmeaza o panta cam de 60-70 de grade. pffff!!! are 5 bete de marcaj. curaj. distanta intre ele cam 10 metri. pauza intre ele cam 5 minute.
off, daca as fi avut macar cu 2-3 kile mai putin. tre sa scap definitiv de burta.
bine ca macar nu pot sa alunec la vale. a nins vreo 40 de cm si mai am si coltarii in picioare. e buna un pic de incredere. daca as aluneca sigur n-as pati nimic. zapada e prea mare, dar nu cred ca as avea puterea sa mai urc inapoi.
dupa panta asta o fi varfu?
sigur nu. fusesm avertizat ca in momentul in care crezi ca e gata, mai e si un platou de vreo juma de ora de trecut pana la varf. macar platou sa fie acolo sus. as vomita dar n-am ce. si apoi pentru asta tre sa dau jos macar o manusa sa-mi bag deshtele pe gat. nu. e prea frig. mai indur asa si daca chiar nu se mai poate...
in sfarsit platoul. se mai si coboara. nuuuu!!! 10 metri, in genunchi cu capul pe piolet. pauza. mai lunga sau mai scurta. langa mine vine sorin. iar 10 metri iar in genunchi. apare si daniel. alti 10 metri. macar daca am vedea ceva de ceata asta, dar nimic. doar urmele celor din fata. aici zapada e bocna si nu o mai spulbera vantu. coboara 2 din cei sase. rad. ne fac semn ca mai avem 10, maxim 15 minute. mai prindem puteri. daca trebe, de aici ma taraii pe burta si tot ajung.
in sfarsit se vede un guguloi plin de oameni. dau sa-l urc din prima dar cad pe la jumate. de aici nu se mai poate intampla nimic. ma uit in sus: "iarta-ma Doamne ca m-am indoit de tine".
sus ma trantesc langa piatra si ma ia plansu. in hohote. nu incerc sa ma abtin. n-are rost. ce daca se zice ca plansu e o slabiciune. oricum nu ma vede nimeni. fiecare e cu bucuria lui.
poze. neaparat poze. parca imi pare rau ca n-am luat aparatu cu mine. mi s-a parut prea greu desi rucsacu nici nu l-am simtit in spate. poze cu nashu, poze cu grupu, individuale. imbrac peste geaca tricoul cu CARPATIA. is gras rau asa. ce mai conteaza. mi se umple sufletu de mandrie. suntem 3. io, gabi si sorin, toti in tricouri albastre cu vulturul pe ele. mi se pare ca am urint muntele din loc si nu doar l-am urcat.
una, doua, trei poze. ajunge. capul ma doare la fel de tare si nu vreau decat sa cobor.
pentru prima data in viata ragai a ciocolata.
primii pasi la vale. nu ma mai opresc pana la mare.
mi se pare mie, sau...
nu mi se pare, asta e cel mai greu lucru care l-am facut in viata mea de pana acu.

saru`mana Moni, saru`mana Ioana ca m-ati scos la alergat si bicicleta atunci cand ma calarea lenea in casa.
sa traiesti Emi pt gps si celelalte lucruri imprumutate.
multumesc tuturor celor care m-au ajutat intr-un fel sau altu sa ajung aici.

gata cu gandurile. misca la vale catre oxigen.

7 comentarii:

me and myself spunea...

stii ca mi-era dor de povestile tale? de la trofeul nostru nu mai scrisesi nimic. imi place mult titlul! daaa, lupta cu tine si atat. cu muntele nu te lupti, nu-l cuceresti. il urci pur si simplu

Narcis spunea...

Intrebare din Imparatia lui Habar Nam....Despre ce varf e vorba?
Cat despre urcus... Caracter, nene, caracter... Mare om!

ovidiu iordache spunea...

Elbrus e varfu. cica ar fi cel mai inalt din Europa :P

Andreea spunea...

Felicitari!!!!!!!!! La faza cu burta nush ce sa zic, daca mai stii faza cu politaiu fara burta :p :)) bravo domne, si la mai mare

Diana spunea...

Bravo, super tare povestirea...Imi batea inima din ce in ce mai repede, in ritmul urcusului, ca sa citesc deznodamantul...felicitari

Irina spunea...

Multumesc. Intr-un fel e ca si cum as fi urcat odata cu tine :)

ruxi spunea...

foarte foarte tare povestit. felicitari :)