din nou in crai. pe nemarcatelea de data asta

daca căcaţii ar avea sentimente, începand de sambăta tracută aş fi ştiut şi eu ce le trece prin cap când îi bâzâie muştele.
caldură mare, insuportabilă pe alocuri, de unde şi transpiraţie pe măsură, iar ca anu asta nu am mai găsit atâtea muşte prin munţi niciodată. Zece ore cât a durat traseul am mers cu un zumzet în cap încat credeam ca-s la campionatul mondial de fotbal între miile de vuzuzele.
asta aşa, ca să întelegeţi de ce mi-a plăcut aşa mult tura asta.
am plecat aşadar din Braşov pe la 10 ş-un pic. drumul până la Plaiu Foii e la fel de găurit ca de obicei aşa că abia pe la 12 eram pe traseu.
hotărâsem, mai mult Lau decât eu, să încercăm să urcam în creastă pe Valea Ciorânguţa, iar dacă nu reuşim să trecem de săritoarea de la intrare, pe Valea Podurilor.
cald. mori de cald şi prin pădure, iar la un moment dat şi firul de apă dispare şi rămânem cu 5 l e apă pt. toată ziua. n-am crezut o clipă că nu o să ne ajungă.

înainte să ajungem pe Brâul de Mijloc am dat peste Iriiis, da, da...

la Termopile ne-am orprit să ne tragem sufletul şi să ne uitam după intrarea în Valea Podurilor. era destul de clară. prima dintre cele două săritori majore de pe vale e chiar la început, cum cobori de la Termopile si faci la dreapta.

saritoarea se poate ocoli uşor prin stânga ei printre jnepeni, ţinându-te bine :))

dar cum asta era doar varianta de rezervă, am lasat săritoarea în pace şi am plecat pe brâu către Valea Ciorânguţa. nu mai fusesem nici unul pe ea aşa că ştiam doar ce citisem. că la intrare e un grohotiş şi un bolovan prăvalit pe vale cu o "prispă" lângă el.

n-am mers prea mult şi am găsit şi valea cu grohotiş, bolovan şi "prispă", exact aşa cum scria la carte.
de departe nu părea greu să treci de bolovan. dar de aproape....
ar fi mers să zicem, să caţeri la liber vreo 4-5 m până despra lui însă tot în carte zicea că mai încolo, pe vale, mai e o săritoare, mult mai dificilă decat bolovanu şi atunci daca tre să te întorci... mai poţi oare să descaţeri pe lângă bolovan în siguranţă?
n-am vrut să aflam şi după ce Lau a mai încercat o variantă de ocolire prin stânga, am bagat coada între picioare şi ne-am întors către Valea Podurilor.
dar cuma atunci când te mâncă, tre să te scarpini, nu am mai continuat până la Termopile să luăm valea de la capăt şi am ochit două vâlcele care păreau că dau exact în valea noastră.
şi pentru că ne mânca rău de tot, am intrat pe ala din dreapta, care avea şi o săritoare de vreo 3 metri. am căţărat şi sus surpriză: ieşisem cu vreo 50 m mai sus de firu văii.
pe principiul "prost, prost dar hotărât" am dibuit noi un fel de potecă ce urca în continuare pe partea din dreapta a văii cu speranţa că la un moment dat se va intersecta cu firul văii.
bineînteles ca la un moment dat poteca s-a sfârşit brusc cu o .... săritoare. noroc că nu era prea înaltă şi nici prea dificilă, aşa că am urcat. de sus se vedea frumos la vale, însă am strans ceva din buci până ne-am dat seama că ieşisem bine. de acolo se cobora, abrupt ce-i drept, până în firul văii.
iar pauză, apă, un biscuite şi la vale.
ajunşi în firul văii nu mare ne-a fost bucuria când am văzut că ieşisem chiar deasupra celei de-a doua săritori iar când am văzut pe unde ar fi trebuit să o ocolim dacă veneam pe vale, am fost chiar bucuros că nu am mers şi noi ca tot omu.

spre deosebire de prima, a doua săritoare e muuuuult mai înaltă. n-am avut curaj să mă apropii mai mult dar din ce se vede în poza de sus....

gata! zice Lau. de aici până în creastă nu mai avem nici un obstacol major. stiu io că am mai fost.
doar că Lau mai fusese acu zece ani pe acolo şi de atunci a îmbătrânit şi l-a mai lăsat memoria, pentru că după vreo 50 de metri de urcat pe vale, ne-am blocat iar.
săritoarea era de vreo 6-7 metri, pa partea dreaptă a văii. nu exagerat de abruptă. cred că pe la vreo 70 de grade.
ar mai fi fost şi o variantă prin dreapta, care era mai scurtă, dar era mai abrupt şi nici nu ieşeai bine. asta am vazut abia de sus după ce am urcat.
am mai suflat o dată uşuraţi, mai ales că sus am găsit şi un cui cu belciug pentru rapel în cazul în care am mai fi dat peste vreo surpriză pe drum şi ar fi trebuit să ne întoarcem.

deşi prin stânga era mult mai lejer, Lau a ţinut el morţiş să meargă pe firul văii, aşa că a luat la liber încă o bucăţică de perete.

eu în schimb eram sătul de atâtea căţărări şi am ales mersul pe iarba.

ne-am întanlit mai sus unde se termina atât iarba cât şi zăpada de pe vale şi am dat peste minunatul grohotiş.
ca pe sanie. un metru la deal doi la vale cu tot cu pietre. bine macar că se vedea creasta colo sus în stânga.

dacă te aştepţi ca Valea Podurilor să iasă în creastă în vreu fel de şa, te înşeli. iese fix în vârful ţurţudăului de tre să cobori ceva să ajungi la Ascuţit.

către partea sudică a Pietrei Craiului

ne-am refacut un pic la Ascuţit unde Lau a mâncat precum lupul din poveste, adică ghiogâlţ, ghiogâlţ, iar eu am sta şi m-am uitat la el că la cât eram de praf nici mâncare nu-mi mai trebuia, (asta să o ţineţi minte, că nu se întamplă prea des într-o viaţă de moldovean) după care la vale nene.

Brâul Ciorânga de sus, de jos, de la mijloc, cum vreţi voi.

lung drum şi la întoarcere. roiul de muşte tot desupra mea. parcă din ce în ce mai multe. psihic eram praf. nu că fizic aş fi stat mai bine.

în sfârşit refugiul. Speranţelor. cu speranţa că nu or să intre după mine, deschid uşa şi rapid înauntru. muştele rămân afară. în sfârşit linişte. şi un pic de răcoare.
bem ultimele două guri de apă, tragem sufletele, ne lăudăm în "caietul de bord" din refugiu cum că ce buni suntem şi plecam mai departe.
e opt seara şi caldura nu mai conteneşte. cum ies din refugiu peste cine credeţi că dau? zâna pădurii era ocupată aşa că nu mă întâmpină decât roiul de muşte.
vreo oră am mai tot coborât şi iar am coborât de parcă nu se mai termina, cu limba pe umăr de oboseală şi de sete.
daca ne-ar fi văzut cineva cum am reacţionat când am auzit zgomotul pârâului, ar fi zis că venim cel puţin din Atacama.
apaaaaaaa!!!
mi-a trecut şi pofta de bere şi oboseala, tot.
am umplut burţile cu apă şi la vale.

P.S. printre puţinele ture cu Lau în care ajung pe lumină la maşina.
P.S. (2) pozele cele mai faine is făcute mine iar celelalte de Lau :P