in vizita la neamuri

şi pentru că nu-l mai vizitasem demult, m-am hotărât aşa dintr-o dată, la mijloc de august.
cum la neamuri nu e frumos să mergi cu mâna goală, am luat nişte prieteni.
am lăsat pe Titirica pe drumul de pe valea Arpaşului, cu tot cu casetele cu Pasărea Colibri, să nu se plictisească prea tare şi am servit-o la bocanc spre Cabana Turnuri.

cabana aceeaşi. cabanierul altu

aveam în plan să mergem pe Muchia Tărâţa, nu mai fusesem niciodată, iar cabanierul a cam strâmbat din nas când i-am pomenit de poteca de pe harta. fapt pentru care am luat direcţia crestei şi dăi. cică Pârâul Custurii îi zice.
nici prea prea, nici foarte foarte foarte, în schimb plin de afine. plin.

la Podragu multă pantofăreală. prea multă. şi o grămadă de străini. şi ceaţă. am stat doar să băgăm ceva la maţ.
în şa ajungem un grup de nemţi. ne întrebam dacă vor şi ei la refugiu la Viştea. când vedem că pleacă după noi, ne convingem.
mergem destul de repede. pe crestă numa ceaţă. nemţii după noi ca în al doilea război mondial. lume ca la balamuc. cel puţin 70 e oameni de la Podragu la Viştea. se spărsese conducta.
Emi vrea să doarmă în refugiu şi ne zoreşte să nu ne prindă nemţii. iese băşcălie.
rămân în urmă cu Duracel şi cu Eliza. aş vrea şi eu în refugiu dar aşa mă dor picioarele...
până să ajungem pe Viştea se lasă ceaţa.
Eliza pune mâinile în şold şi se uită în zare. probabil după barză. după domnul Barză.
deşi în plan era trecută dimineaţa, revenim şi ne hotărâm să facem vizita acu, seara, la asfinţit.
înţolit cu două drapele noi, ne aşteaptă. trimite ceaţa jos de tot şi linişteşte marea de nori după care se aliniază cu noi la poză.

nu ne mai batem capu cu locurile din refugiu. oricum avem corturi la noi. dar... după 12 ore de mers, parcă ar bună şi o minune de asta.
lângă refugiu vreo 10 corturi.
bag totuşi capu înauntru şi văz chiar 5 locuri libere. aşa da recompensă.
mai mâncăm ceva, mai bem şi o ultimă doză de bere şi o gură de palincă şi ne bagăm la somn.
aşa noapte agitată, mai rar. parcă am dormit cu ochii deschişi.
râd când mă gândesc că o fi de la culori.

a doua zi pe Valea Viştei găsim un bolovan de cocoţat şi de tras în poză

până în Viştişoara ne-au intrat picioarele în cur.
la drum dă norocu peste noi şi ne scoate în cale un tânăr omenos care mă plimbă cu maşina lui până la Titirica mea. 10 km scutiţi. să-i dea Dumnezeu sănătate că a avut milă de picioarele mele.
în total cică 3278 m numa de urcat. zice jipiesu.
Făgăraşu tot Făgăraş. până la 12-13 senin, dupe aia umbli numa prin ceaţă. e bine şi atât.

p.s. aşa telegrafiat nu cred că am mai scris niciodată. eram bun la PTTR :)))