promotie la berea CIUC

merem vineri la bere.
ne punem la masa comandam fiecare ce-i cere inima si ne apucam de treaba.
nu trece mult si in carciuma isi face aparitia o gagica de aia "promotionala" si incepe sa imparta beri CIUC.
Emi al meu, cu berea CIUC in fata deja era parte din zicatoarea "una-n mana, una-n gura si cu ochii dupa alta" si isi ajusta poftele la noul buget.
ajunge gagica si la masa noastra si dupa ce isi spune poezia ca de ce, cum si in ce fel berea CIUC e cea mai buna si acu are si nu-s ce fel de dop care sare numa cand te vede insetat, lasa la masa 4 beri din partea casei.
noi eram 5 de toti si pe deasupra si la prima bere, asa ca neconcordanta a sarit in ochi ca noul dop:
- pai noi suntem 5, de ce ne-ati lasat numa 4 beri?
zambeste
- cel care deja bea CIUC nu mai primeste ca e deja client fidel al brand-ului
:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
care cunoasteti omu, va puteti imagina ce moaca a facut :))

ca-n Romania

avem aci doua indicatoare situate in Saua Tigailor din M-tii Ciucas. din ce stiu io nu cred ca au mai mult de un an de zile. ambele au autocolantul dezlipit in intregime iar unu e rupt de la jumate, fiind confectionate din ceva policarbonat.
mai jos, dupa cum vedeti, sta strabunicu indicatoarelor, din tabla cu literele vopsite ca deh, pe vremea aia nu exista nici autocolant si nici fibre super smechere si "rezistente" ca in zilele noastre.

aceeasi situatie am intanlit-o si pe vf. Ciucas, indicatorul de tabla, desi sters de vreme, era la locul lui, iar cel nou, era numa jumate.
acum parerile sunt impartite. aia oficiala e ca turistii sunt de vina pentru aceasta stare de fapt si ca indicatoarele astea noi sunt de altfel foarte rezistente la intemperii, fiind testate in prealabil in acest sens, iar cele de tabla nu mai pot fi folosite deoarece exista posibilitatea sa fie demontate si valorificate la fier vechi de catre "oamenii rai si negri"
si cealalta, care da vina pe vant si ploaie si pe calitatea indoielnica a lipiciului de la autocolant si a rezistentei materialelor din care sunt facute indicatoarele.

acu stau si ma gandesc: de ce nu or fi rupt turistii si al doilea indicator sau de ce nu au dezlipit si bucatica aia de autocolant pe care era scris numarul de telefon de la salvamont, daca tot vroiau sa faca rau?
apoi imi vine greu sa cred ca cineva care a ajuns pana pe vf. Ciucas, sa se apuce sa traga de indicatoare si sa le rupa, doar asa, sa se distreze.

din ce stiu io, proiectu cu indicatoarele astea a fost finantat de Consiliul Judetean Brasov, care se pare ca a facut o investitie sa nu zicem prosta, ci neinspirata. ba mai mult, in trecutul nu prea indepartat, au fost confectionate asemnea tip de indicatoare pentru partea brasoveana a M-tilor Fagaras si Bucegi. daca in Ciucas, unde nici numarul turistilor si nici vremea nu se compara cu cele din Bucegi sau Fagaras, acestea nu au rezistat, oare cum vor rezista celelalte?

gata. m-am intors

dupa mai mult de 6 luni de "inactivitate", sambata vremea super faina m-a scos pana la urma din casa. Si pentru ca toata lume a fost de acord, s-a votat pentru Ciucas.
o plimbare de o zi din pasul Bratocea pe culmea cu acelasi nume pana pe varful Ciucas (1957m) si inapoi a fost numa buna petru dezmortire.
evenimente notabile nu au fost asa ca va las sa va dati seama din poze cum a fost :D

ca sa ajungi pe varf, e musai la deal

o chiatra

pregatiri pentru olimpiada

alta chiatra

pfff, mai e mult?

ooooho!!!

na, ca pana la urma am ajuns si pe varf

mos niciolae

dimineata. deschid ochii. agitat. oare ce mi-a adus mosu? cand ma uit in bocanci, ce sa vezi? o pereche de picioare. ale mele.
pfff!!! iar am adormit incaltat.

rateu

vf. Piscu Negru 3 ore jumate. toti patru pregatiti de o tura de 4 zile care trebuia sa ne duca pe muchia sudica Piscu Negru - Museteica - Raiosu - Buda - creasta principala - refugiul Caltun - Negoiu - Lespezi.
nu mai carasem asa rucsac din Caucaz, asa ca mi se parea ca luasem toata casa dupa mine. din ce se vedea pe creasta, coltarii si pioletul nu prea isi aveau rostul, zapada fiind mai mult nu. dar cum iarna nu-i ca vara, tre sa ai tot ce-ti trebe la tine.

dupa primele 10 minute in care se merge "enervant de incet" cum am invatat io de la Oli, ne-am dat seama ca timpul scris la intrarea in traseu e doar asa orientativ. aveam timp berechet, ziceam noi, asa ca pauzele lungi si dese...

pe masura ce castigam in altitudine, incep sa ni se arate si motivele pentru care urcam cu limba pe umar, varful Lespezi din poza de mai sus ar fi trebuit sa fie ultima tinta din acea tura.

hamalii

dupa o zi plina de nori, incepeau sa se vada si semne de vreme buna :D. sau cel putin asa credeam noi.

am urcat vreo 4 ore pana am ajuns in creasta. pe undeva pe langa vf. Piscu Negru, cred. nu mai fusesem niciodata pe acolo asa ca nu puteam decat sa ne dam cu presupusu` . si pentru ca desi se inseninase, soarele incepea sa cam fuga de pe cer, asa ca dupa o mica sedinta, am stabilit ca loc de campare singurul loc mai drept si fara zapada din creasta unde sa incapa si doua corturi laolalta.
cat ne-am mai foit cu montatu cortului, aranjarea lucrurilor, cu pusul mesei si serveala propriu zisa, s-a si facut noapte.
nici nu imi mai aduc aminte de cand nu m-am bagat la somn de la ora 18.
stancone isi da cu parerea ca daca la noapte ramane senin, putem sa ne trezim pe la doua si sa mergem la lumina lunii. nu-l bagam in seama.
verificam temperatura. minus trei grade. stancone calculeaza cum tre sa aranjeze cei doi saci de dormit de vara pe care ii are la el. ala mai gros sau ala mai subtire la interior?
marius striga la mine ca vrea o poza deocheata. si iese asta:

pe la 18:30 deja povestile erau terminate, fiecare cu gandurile lui. unu sforaie, altu doarme linistit. la fel si vremea. nici macar o adiere.
nu pot sa dorm de la ora asta oricat de obosit as fi. fug cu mintea pe unde vreau io, doar ca din cand in cand ma surprind agitat. parca mi-ar fi placut mai mult ca muchia asta pe care nu am mai parcurs-o niciodata, sa o fi abordat din partea cealalta. nu cred ca are mare importanta, dar gandu asta ma nelinistete un pic si, mai mult, nu-mi da pace.
parca sacu asta nu e chiar asa calduros.nu mi-e frig dar la temperatura asta ar trebui sa imi fie mult mai cald.
fosneste o punga pe afara si gandul imi fuge la vulpoiu din retezat. doar n-o fi ajuns si pe aici :))
e doar vantul.
incepe sa ninga. mai timid la inceput si apoi din ce in ce mai tare. se face si mai cald si parca mi se face si somn.
ahhh. iar am lasat sticla de garanini, aia cu gura larga, acasa asa ca tre sa ies din cort.
afara zapada de vreo 10 cm si inca ninge. bine macar ca nu bate vantu.
mai trece o ora fara sa ma ia somnu, ma uit la ceas. 22:40. ar cam trebui sa dorm si io de acu, fapt pentru care imi infig si mai tare capul in perna improvizata din tricouri.
dar surpriza. nici nu apuc sa atipesc ca incepe sa bata vantu` si sa viscoleasca zapada. coru incepe sa se lase din ce in ce mai mult sub greutatea zapezii. in partea lui gabi nu-i bai, dar la mine deja e pe mine.
las ca poate se opreste. da` de unde. din ce in ce mai tare.
ies afara sa il mai ancorez un pic.
kkt-u asta de vant bate un pic din lateral. trag de toate snururile sa il mai intind si unul dintre ele se rupe. nu e bine. tre sa astepti momentul in care vantul se mai slabeste sa poti face ceva. in cate un moment bate atat de tare incat te da jos din picioare.
dupa vreo juma de ora reusesc sa il aduc pe "linia de plutire".
acu-i acu. tre sa prind un moment de acalmie si sa ma bag inapoi in cort.
ma satur de asteptat. vantu asta nu se mai opreste, asa ca iau proasta decizie sa intru asa. nasol. cum deschid un pic fermoarul deja zapada a si intrat in cort. si ca sa fie meniul complet, fermoarul de la intrare cedeaza. 5 secunde si in cort e la fel de multa zapada ca si afara.
vreo 10 minute incercam sa reparam problema cu fermoarul. in zadar. a cedat si gata. nu mai vrea sa se mai inchida.
urlu cat de tare ma tin plamanii. urlu la fermoar, la vant, la gabi... nu ca as fi avut ceva cu el, doar ca altfel nu ma aude.
nu ne mai ramane decat sa plecam cat mai departe de vantu asta.
cortul lui marius sta mult mai bine decat al meu. deh, al lui e de iarna. cu toate aste si el se plange ca ii intra zapada in interior.
gata. am hotarat. io cu gabi strangem si coboram la masina.
stancone nu prea e de acord. marius nu vrea sa ramana in creasta asa ca se raliaza cu noi la coborat.
ne-a luat vreo ora cred pana am reusit sa stargem corturile si rucsacii timp in care ma ia un pic frica sa nu intru in soc hipotermic. din fericire nu s-a intamplat asa. nu era chiar imposibil de frig. doar vantu ala imputit.
la vale am luat-o de-a dreptu`. cam abrupt ce-i drept insa dupa vreo 100 de m mai jos deja era altceva. fara vant era chiar placut.
io vreau sa coboram in stanga, gabi o ia in dreapta. la cat ghinion am avut pana acu, nu-i mare lucru sa nu coboram chiar pe valcelul ala cu apa care se termina cu vreo 2 saritori.
bineinteles ca asa se intampla. noroc ca ne-am dat seama la timp si am ocolit "problema".
deja mi-e cald. tre sa dau cagula jos. cand fac asta imi dau seama ca nu mai am nici caciula care era deasupra.
asta e prea de tot. hai ca nu am dormit, ca am stricat cortu, ca a trebuit sa coboram la ora asta mai zic, dar sa pierd caciula mea draga nu se poate. blestem Fagarasu, il injur cu ce-mi vine la gura si cand sa plec din nou, hop motu de la caciula afara din zapada.
imi retrag frumos cuvintele si nu vreau altceva decat sa ajung sanatos acasa.
cu noroc sau datorita spritului de orientare al lui gabi ajungem exact la stana de unde incepe poteca prin padure.
o mica pauza in care Stancone ne-a servit cu peste mort si pe la cinci jumate eram la masina.
nimeni nu mai are chef de nimic. noaptea nedormita, oboseala, sacii uzi si poate si lenea ne fac sa abandonam orice alte ganduri de creste si sa ne indreptam spre casa.
dupa vreo 20 km nu mai vad drumu. pauza. capu pe volan si somn. aproape o ora mi s-a parut o clipa.
la rasarit eram pe baraj la Vidraru. nu vreti sa stiti cum arata. nici un nor pe cer si crestele albe de zapada de peste noapte.
frustrat, ofticat, scrabit, neimplinit, consolat doar de gandul ca Fagarasu nu se muta de acolo, realizezi ca nu se poate ca de fiecare data sa iti iasa asa cum vrei.

cumperi?

iaca o pereche de bocanci La Sportiva Nepal Top, marimea 42,5, aproape noi, adica i-am folosit doar vreo 4 zile in Caucaz cat am urcat Elbrusu`.
inca mai miros a nou, nu-s zgariati, dezlipiti si nici n-au alte vicii ascunse, doar ca imi sunt un pic cam mari.
pret: negociabil :D
daca te intereseaza ma gasesti fie la 0728993958 fie la gigicelrau@yahoo.com
momentan bocancii sunt in Brasov dar se pot si "plimba" daca e nevoie
daca ii vrei neaparat de noi, ii gasesti aici: http://www.alpinexpe.ro/incaltaminte/bocanci_iarna/bocanci_expeditie_la_sportiva_nepal_top.html de unde i-am luat si io

prima picatura

dupa o noapte de "cabana" la Diham, duminica trecuta pe la 10 dormeam in masina langa partia din Busteni asteptandu-l pe Romica sa mergem impreuna pe varfu Picatura.
era primul meu varf pe care ca sa ajungi tre sa te catari efectiv. urma sa mergem pe un valcel pe unde nici unul dintre noi nu mai fusesem niciodata. deh! idei exploratoare de-ale lui Romica.
la 10 jumate plecam, pe la 11 gasim valcelu undeva intre Seaca Caraimanului si Valea Alba si ne apucam de treaba. cateva sageti de vopsea rosie ne confirma ca suntem pe drumul cel bun asa ca incepem sa prindem altitudine. nimic impresionant pana cand valcelu se termina cu un fel de horn care mie mi se pare imposibil. incep sa ma indoiesc ca o sa pot sa ma catar pe acolo dar n-am prea mult timp ca Romica s-a si cocotat vreo 2 metri. ma concentrez cu filatu` si Romica mai are putin si ajunge sus. ma cam ingrijoreaza faptul ca nu gaseste nici un piton, cui sau altceva sa faca cat de cat o asigurare intermediara.
griji degeaba. Romica e deja sus, regrupeaza si striga la mine. pff. e randu meu. auuu!!!
dau bocancii jos, pun papucii de catarat si incepe chinuiala :))
mai pe picioare, mai tragandu-ma de coarda, cu pauze lungi de odihna cand gaseam cate un loc propice reusesc pana la urma sa jung sus. ma dor toate cele, am mainile inghetate dar inima e mare.

de acolo urmeaza o bucata de jnepenishm pana pe o brana unde-i ultima bucata de catarare. macar aici e soare si vant si stanca e uscata. nu ma mai chinui asa rau, chiar incep sa fiu mandru de mine cand reusesc sa fac o trecere pe langa fereastra de langa varf.
sus plin de flori colt. n-am mai vazut niciodata asa multe la un loc.
mancam ceva si urmeaza vreo 4 rapeluri pana ajungem in Seaca.
bineinteles ca nu se putea sa mearga treba ata asa ca la al doilea rapel am coborat eu primul si cand mai aveam vreo 10 pana jos am dat peste un nod pe coarda de am ramas suspendat. Romicaaaaa!!! ce fac?
nici una dintre solutii nu mi se pareau realizabile. eram mult prea obosit, asa ca Romica al meu isi da si el drumu pe coarda dupa mine.
s-a intins coarda de mai aveam un pic si ma sprijineam in morcov.
ne tine oare cuiu ala vechi, antinc si de demult pe amandoi? om vedea.
dupa vreo 5 minute de "manevre" reusesc sa ma deznod si o iau din nou la vale.
capatul rapelului e la radacina unui brad pe care il iau in brate de-a binelea. nu de alta dar picioarele mele erau ca andrelele lu bunica.
bineinteles ca pana la urma ne-a prins noaptea pe vale numa cu o singura frontala, noroc ca era luna plina si se vedea destul.
la opt jumate dupa 10 ore de balaureala am ajuns inapoi la masina. praf dar zambitor.

peretele Vaii Albe. daca ma tin de treaba poate intr-o zi ajung si pe acolo :D

5895

la fix o luna dupa ce vulturii albastri au cucerit Elbrusul, duminica 30 august 2009, Constantinii Sorin si Magda, imbracati cu tricourile de care si eu sunt atat de mandru, ajung pe cel mai inalt varf din Africa. felicitari mai dragilor si la mai mare!!!

caucajii

lupta cu mine. de la 4070m la 5642m. sentimentele

30 iulie 2009 in jur de ora doua. toata lumea se foieste prin refugiul improvizat dintr-un container de TIR. suntem 8 romani la 4070 m altitudine veniti de acasa fiecare cu gandurile lui. ale mele s-au cocotat deja pe varf. mai ramane sa ajunga si corpu acolo.
e joi dimineata. de luni de cand suntem aici am vazut soarele doar marti seara la asfintit. prognoza transmisa de jos spune ca maine va fi senin si vantul se va mai domoli. vantu asta care bate de se misca refugiul cu noi si care ma face sa cred ca e imposibila ascensiunea in noaptea asta.
daca noi (eu, gabi, marius si madi) nu suntem stresati de timp, fiind veniti cu masina, sorin si ceilalti trei baieti trebe sa rezolve "treaba" pana sambata pentru a putea ajunge la avionul de intoarcere, asa ca ii vad deja echipati si hotarati sa incerce. gabi e cam praf cu psihicu si crede ca nu mai rezista sa astepte vremea buna inca o zi. il vad cum incepe sa se imbrace. nu vreau sa plec pe vremea asta. mi se pare imposibila. marius si madi au hotarat deja ca nu merg. daca nu merg cu ei, o trebuiasca sa merg singur a doua zi. nu e bine. si asa, nu sunt convins de reusita. prea tare bate vantu. imi aduc aminte de o vorba "mai bine sa-ti para rau ca ai facut ceva decat ca nu ai facut". dintre toti eu m-am simtit cel mai bine in astea doua zile de asteptare, nu mi-a fost greata, nu m-a durut capu. am mancat chiar cu pofta. daca o sa reuseasca ei, atunci pot si eu.
ma dau jos din pat si incep sa ma imbrac. imi fac rucsacu si in camera intra adi: "bate rau vantu afara, dar macar e senin". aaa, e senin? incepe sa creasca speranta in mine. si pe Mont Blanc am plecat tot pe o vijelie de abia stateai pe picioare dar nu era ceata.
ies afara din refugiu. am stomacu ghem. ma sint ca inaintea unui examen greu prin facultate cu toate ca stiu ca mi-am facut lectiile.
primii pasi. hmm, parca nu e chiar asa tare vantu, sau nu il simt prin cagula. om vedea. dupa vreo 10 minute de mers ne intersectam cu un ratrac care coboara. suntem 6 de toti. in urma votului reiese ca o sa fentam vreo 400 de metri diferenta de nivel. o fi bine? o fi rau? oare nu urcam prea dintr-odata? cine stie? om vedea. hai sus. nu cred ca o sa ma influenteze prea tare avand in vedere ca ieri am urcat pana la 4811 pe jos.
asa e. ratracu ne lasa pe la 4550m de unde incepe chinu.
fiecare cu ritmul lui.
gabi si adi pleaca inainte, io prefer sa raman dupa sorin. desi merge mai incet ritmul asta nu ma oboseste deloc. cel putin aici. mai sus om vedea.
imputitu de vant bate numai din fata. incerc sa stau cat mai aproape de cel din fata si sa ma ascund de vant dupa el. imi vine si mie randu sa merg in fata. nu e prea placut si nici ritmul nu e bun, ceilalti ramanand mai in spate.
incepe sa se lumineza cand cred ca deja suntem pe la 5000. da` de unde. gps-u e numai la 4900. schimbam directia mai la stanga pentru a ajunge in sa si vantu schimba si el. tot din fata.
parca de jos urcarea e mai lina. de fapt nu e abrupt doar ca dureaza mai mult sa tragi picioarele dupa tine.
acu chiar ca suntem la 5000. incepe sa ma doara capu, greata. in fata gabi si adi se vad tot mai departe. macar cu timpul stam bine. a contat foarte mult bucata "fentata" cu ratracu. o sa mai pot umfla tot atat de tare in pene daca ajung sus stiind ca am trisat? ramane de vazut.
degetele de la picioare ma dor de frig. am bagat trei perechi de sosete dintre care una de aia shmechera. le tot misc de frica sa nu inghete. cat timp ma dor e bine, inseamna ca le am. cred ca bocancii astia mi-s cam mari, poate de aia mi-e frig. ii vand dupa tura asta :)
imi pipai nasu ramas afara din geaca si ma panichez. nu-l mai simt. auuu. asa neprevazator. daca a degerat. imi imaginez cum mi-ar sta fara nas. imi vine in minte imaginea lui Michael Jakson. ma apuca rasu. am stat cu el afara sa pot respira mai bine si acu... trag repede gulerul la gluga peste el si simt ca nu mai am aer. ma inec. parca as respira intr-o galeata cu apa. desfac gluga cu totu. aeeer. ce bine. o prind la loc cu nasu inauntru. la fiecare 3 respiratii scot si nasu afara sa imi ajunga aeru. pana la urma se dezmorteste si mucii o iau la vale. ce mai conteaza. la cat e de frig cine mai sta sa ii stearga. ingheata in barba. yah!
din grupul de 4 cati eram, daniel o ia inainte, andrei ramane in urma iar eu incerc sa ma tin de sorin. mai e mult pana in sa? traseul coboara dar mie mi se pare ca urca asa greu ma misc. din nou raman fara aer. imi ghioraie matzele si durerea de cap e din ce in ce mai tare si n-am ajuns nici macar in sa. in fata se vede un grup de vreo 6 oameni si inaintea lor, deja urcand din sa, gabi si adi.
incep sa cred ca nu o sa reusesc. suflu din ce in ce mai greu. imi propun sa nu ma las pana nu ajung in sa si de acolo mai vedem. mananc o ciocolata si beau doua guri de apa cu calciu si magneziu. e inghetata in bidon dar ce mai conteaza. termosul l-am ocupat cu ceai care acu nu-mi trebe. parca m-a mai lasat durerea de cap. al dracu moldovean! nici aici nu se poate lasa de mancare.
la plecare imi propusesem sa numar pasii. cate 200. facusem asta si ieri pana pe la 4800. azi insa nu mai am putere de asa ceva.
in sa schimb bateriile de la gps. se duc repede de la frig. 5300m am mai avea inca 350 de metri in sus. imi vine sa renunt. parca nu mai pot. cum sa ma intorc acasa cu coada intre picioare? pentru ce atatia bani, drum, oboseala, antrenament? a da, antrenament. daca as fi alergat mai mult acasa probabil ca acu imi era mai usor.
reusesc totusi sa ma urnesc si ma bag imediat in spatele grupului de 6 pe care i-am ajuns din urma in sa. au doi oameni care se tot schimba la batut urme, probabil ceva ghizi. bate vantu de urmele lui gabi si adi nici nu se mai cunosc si nu cred ca au mai mult 10 minute in fata. e bun ritmu astora. macar de as putea sa ma tin de ei.
iar ma ia durerea de cap. e din ce in ce mai greu sa merg in ritmul lor. bine macar ca nu mai bate vantu din fata, ci din lateral. s-au dus. mai bine stau si astep sa vina sorin si daniel din urma.
mai scot o ciocolata. nu pot sa mananc nici jumate. restu o dau lor. tot ma doare capu.
ce oare caut eu aici? de unde si pana unde pasiunea asta pentru munte? si mai ales pentru coclaurii astia cu oxigen cu portia. o sa caut raspunsu mai incolo. acu tre sa ma decid: cedez sau dau mai departe?
gps-u lui sorin arata mai sus cu vreo 50 de metri de cat al meu. e clar ca a lui e mai bun :) desi sunt ferm convins ca nu e asa, macar ideea ma mai insufleteste.
vai Doamne! urmeaza o panta cam de 60-70 de grade. pffff!!! are 5 bete de marcaj. curaj. distanta intre ele cam 10 metri. pauza intre ele cam 5 minute.
off, daca as fi avut macar cu 2-3 kile mai putin. tre sa scap definitiv de burta.
bine ca macar nu pot sa alunec la vale. a nins vreo 40 de cm si mai am si coltarii in picioare. e buna un pic de incredere. daca as aluneca sigur n-as pati nimic. zapada e prea mare, dar nu cred ca as avea puterea sa mai urc inapoi.
dupa panta asta o fi varfu?
sigur nu. fusesm avertizat ca in momentul in care crezi ca e gata, mai e si un platou de vreo juma de ora de trecut pana la varf. macar platou sa fie acolo sus. as vomita dar n-am ce. si apoi pentru asta tre sa dau jos macar o manusa sa-mi bag deshtele pe gat. nu. e prea frig. mai indur asa si daca chiar nu se mai poate...
in sfarsit platoul. se mai si coboara. nuuuu!!! 10 metri, in genunchi cu capul pe piolet. pauza. mai lunga sau mai scurta. langa mine vine sorin. iar 10 metri iar in genunchi. apare si daniel. alti 10 metri. macar daca am vedea ceva de ceata asta, dar nimic. doar urmele celor din fata. aici zapada e bocna si nu o mai spulbera vantu. coboara 2 din cei sase. rad. ne fac semn ca mai avem 10, maxim 15 minute. mai prindem puteri. daca trebe, de aici ma taraii pe burta si tot ajung.
in sfarsit se vede un guguloi plin de oameni. dau sa-l urc din prima dar cad pe la jumate. de aici nu se mai poate intampla nimic. ma uit in sus: "iarta-ma Doamne ca m-am indoit de tine".
sus ma trantesc langa piatra si ma ia plansu. in hohote. nu incerc sa ma abtin. n-are rost. ce daca se zice ca plansu e o slabiciune. oricum nu ma vede nimeni. fiecare e cu bucuria lui.
poze. neaparat poze. parca imi pare rau ca n-am luat aparatu cu mine. mi s-a parut prea greu desi rucsacu nici nu l-am simtit in spate. poze cu nashu, poze cu grupu, individuale. imbrac peste geaca tricoul cu CARPATIA. is gras rau asa. ce mai conteaza. mi se umple sufletu de mandrie. suntem 3. io, gabi si sorin, toti in tricouri albastre cu vulturul pe ele. mi se pare ca am urint muntele din loc si nu doar l-am urcat.
una, doua, trei poze. ajunge. capul ma doare la fel de tare si nu vreau decat sa cobor.
pentru prima data in viata ragai a ciocolata.
primii pasi la vale. nu ma mai opresc pana la mare.
mi se pare mie, sau...
nu mi se pare, asta e cel mai greu lucru care l-am facut in viata mea de pana acu.

saru`mana Moni, saru`mana Ioana ca m-ati scos la alergat si bicicleta atunci cand ma calarea lenea in casa.
sa traiesti Emi pt gps si celelalte lucruri imprumutate.
multumesc tuturor celor care m-au ajutat intr-un fel sau altu sa ajung aici.

gata cu gandurile. misca la vale catre oxigen.